Ponta şi-a prezentat miniştrii cu care trebuie să scoată economia din criză. Căror sfidări trebuie să le facă faţă

Autor: Iulian Anghel 20.12.2012

Miniştrii Cabinetului Ponta 2 vor fi audiaţi astăzi de comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru ca mâine să poată să ceară votul de învestitură şi să depună jurământul.



Lista celor 27 de miniştri ai vi­ito­rului guvern a fost anun­ţa­tă ieri de premierul desem­nat Victor Ponta şi nu va fi nicio problemă ca guvernul să fie învestit în funcţie în această săp­tă­mână. Este, de asemenea, puţin pro­ba­bil ca preşedintele Traian Băsescu să aibă vreo obiecţie faţă de pro­pu­nerile de miniştri, având în vedere că între cei doi a fost semnat un acord prin care ei se obligă să nu perturbeze buna func­ţionare a instituţiilor.

Ponta va cere, aşadar, Parlamen­tu­lui, pentru a doua oară în acest an, un vot de în­vestitură şi îl va obţine fără pro­bleme. De interes rămâne însă progra­mul de guver­nare cu care premierul va veni în faţa Parlamentului pentru că abia acest pro­gram va da detalii esenţiale des­pre po­li­tica pe care o va adopta Gu­ver­nul în acest an şi în anii ce vin. Pentru că, în­tr-un an care se aşteaptă a fi destul de di­ficil, de la Cabinetul său se aşteaptă mult.

În primul său mandat de premier, Victor Ponta şi-a exprimat împotrivirea fa­ţă de măsurile de austeritate. Într-o bu­nă măsură, declaraţiile sale au fost poli­ti­ce pentru că eram în prag de cam­pa­nie elec­to­rală. Austeritatea mai mult îngre­unează lu­crurile a susţinut pre­mie­rul, în linia celor exprimate, mai cu sea­mă, de preşe­din­tele Franţei François Hollande şi îm­po­triva a ceea ce a sus­ţinut în ultimii ani can­celarul german Angela Merkel. Ponta chiar l-a acuzat pe pre­şedintele Traian Băsescu că a îmbră­ţi­şat această po­litică în mo­mentul în care a tăiat sala­ri­ile bugeta­rilor - o politică contra­pro­duc­tivă pe care acum a repa­rat-o - spu­nea premierul - prin reîn­tre­gi­rea sala­ri­ilor. Doar că aceas­tă reîntregire şi con­strân­gerile bugetare îl vor lăsa prea puţin spaţiu pentru alte cheltuieli.

Programul de guvernare va spune însă mai multe. Pentru că programul po­li­tic cu care a câştigat alegerile USL pre­ve­de reduceri de impozite - revenirea la cota progresivă de impozitare a sala­ri­ilor, 16%, 12% şi 8%. Este însă prea pu­ţin probabil ca aceste măsuri să fie luate ime­diat, mai ales că şeful Guvernului a anunţat că nu vor exista alte majorări salariale în afară de reîntregirea salariilor bugetarilor. De asemenea, el a mai afir­mat că, în pofida creşterii numărului de ministere şi de miniştri (27 de miniştri, în total), nu va exista o majorare a anvelo­pei salariale a instituţiiilor centrale.

Aşa cum se anunţase deja, Ministe­rul de Finanţe a fost împărţi - vom avea un Minister al Finanţelor şi un Minister al Bugetului.

Din Ministerul actual al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri au re­zultat un Minister al Industriei şi Co­mer­ţului, un altul al IMM-urilor, Turis­mu­lui şi Mediului de Afaceri şi un altul al Ener­giei. Astfel, actualul Minister al Dez­voltării şi Turismului dispare prin trecerea "dezvoltării" la Ministerul Ad­mi­nis­traţiei şi a "turismului" în gestio­na­rea noului Minister al IMM-urilor, Turismului şi Mediului de Afaceri.

20 dintre cei 27 de miniştri ai noului cabinet au mai deţinut poziţii în minis­te­re. Victor Ponta nu şi-a asumat schim­bări majore şi a mizat pe oameni politici care au şi influenţă şi putere în partidele din care provin. De la aceştia se aşteaptă acum schimbări importante pe dome­ni­ile pe care le gestionează. Iar aceste schim­­bări sunt, multe dintre ele, pre­sante, sunt pro­misiuni făcute FMI şi UE de restruc­tu­ra­re a multor domenii, ca de pildă în Sănă­tate sau la întreprinderile din pro­prietatea statului.

În privinţa situaţiei politice, lucrurile s-au calmat după ce USL a câştigat zdro­bitor alegerile legislative.

Ieri Victor Ponta a prezentat acor­dul de colaborare instituţională sem­nat de el şi de preşedintele Traian Băses­cu - este vorba, a spus şeful Executivului, despre un acord care, practic, preia preve­deri con­sti­tuţionale şi prevederi de bună func­ţionare a instituţiilor statului.

"A fost o discuţie şi un acord prin care cei care ne cunosc mai puţin, şi anu­me liderii europeni, să aibă garanţia că nu mai vorbeşte nimeni nici de lovituri de stat, nici de lucruri care în această va­ră au fost prezente", a afirmat Ponta, citat de Mediafax.

Documentul arată între altele: "În con­diţiile în care, pe o anumită temă în care e necesară o convergenţă a poziţi­ilor am­belor părţi, nu există o prevedere con­sti­tuţională privind preeminenţa în de­cizie a unei părţi sau chestiunile sunt ex­trem de importante şi nu se poate con­ve­ni o poziţie comună, ca şi în cazul în care sunt încălcate regulile prezentului acord, de­blocarea relaţiei trebuie făcută prin­tr-un mecanism convenit care să asi­gure atingerea unei soluţii, pentru a se asi­gura deblocarea relaţiei sau funcţio­nalitatea".



Ministerul Finanţelor - Daniel Chiţoiu. Şi-a dorit cel mai mult acest minister. Ce va face însă cu el?

Daniel Chiţoiu, mâna dreaptă a preşedintelui PNL Crin Antonescu, a fost nominalizat pentru Ministerul Finanţelor, cel mai râvnit portofoliu de către toţi politicienii care s-au succedat la guvernare de-a lungul timpului. El a lucrat în trecut în mai multe direcţii ale Ministerului Finanţelor, iar în perioada 2001 - 2005 a activat în funcţia de controlor financiar la Curtea de Conturi a României.


Ministerul Administraţiei - Liviu Dragnea. Trebuie să reformeze administraţia şi să aducă dezvoltarea. Problema este că în "fieful" lui nu a reuşit să facă acest lucru în 16 ani


Ministerul Industriei şi Comerţului - Varujan Vosganian, din nou în prim-plan. Trebuie să se ocupe de reindustrializarea României. Ştie ce să facă?

Varujan Vosganian a fost ministrul economiei şi finanţelor în perioada 2007-2008, adică exact în anii de boom pentru România, ultimii de creştere economică semnificativă de dinaintea izbucnirii crizei financiare globale. Problema este că tot surplusul creat de economie şi taxe a fost cheltuit rapid,

12 miliarde de lei (3 miliarde de euro), fiind împărţiţi peste noapte la finalul lui 2008

Ministerul Sănătăţii - Eugen Nicolăescu, la al doilea mandat. Sănătatea este într-o situaţie şi mai proastă de cum a lăsat-o

Eugen Nicolăescu, 55 de ani, se pregăteşte de al doilea mandat în fruntea Ministerului Sănătăţii, după ce a mai condus instituţia în intervalul august 2005 - decembrie 2008. În ordine cronologică, el este al 24-lea ministru de la cârma sănătăţii.

Ministerul Agriculturii - Daniel Constantin. Dacă are parte de vreme bună, va fi cel mai câştigat politician. Dar trebuie să rezolve irigaţiile şi proiectele pe bani europeni

Daniel Constantin (33 de ani), liderul Partidului Conservator, rămâne în fotoliul de la Ministerul Agriculturii şi în cabinetul Ponta 2, după ce el a ocupat aceeaşi poziţie şi în primele şase luni de la venirea la putere a USL. El a ajuns să fie cel mai tânăr ministru al agriculturii din ultimii 20 de ani după ce a fost propulsat în prim-planul politicii de Dan Voiculescu.

Înainte de a prelua conducerea PC Daniel Constantin, licenţiat în inginerie agronomică, a fost pentru o perioadă scurtă de timp director al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, instituţia responsabilă de distribuţia subvenţiilor pentru terenurile agricole.

Ministerul Comunicaţiilor - Dan Nica, născut pentru a fi ministru. Nu are un portofoliu complicat, nu este în centrul atenţiei. Dar are în subordine piatra de moară, Poşta Română, căreia trebuie să-i găsească un viitor înainte de deveni o nouă bombă socială ca Oltchimul

Dan Nica (52 de ani), nominalizat din nou ca ministru al comunicaţiilor, a mai deţinut acest portofoliu, în perioada 2000-2004, în Guvernul Năstase şi a fost vicepremier şi ministru al administraţiei şi internelor în 2009, în Cabinetul Boc I, iar revocarea lui Nica a dus la plecarea PSD din Guvern. A absolvit în 1985 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi, specializându-se în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în următoarele ţări: Franţa, Austria, Suedia, Canada. Este deputat din 1996, fiind, acum, după alegerile din decembrie 2012, la al cincilea mandat. Este vicepreşedinte al PSD încă din 2005.

În mandatul care i s-a încredinţat va avea printre priorităţi:

Ministrul delegat pentru Buget - Liviu Voinea. Va fi urmaşul celebrului tată al bugetului, Gheorghe Gherghina?

Liviu Voinea, 37 de ani, ministrul delegat pentru buget în guvernul Ponta II, va trebui, pentru început, să "supervizeze" construcţia legii bugetului pentru 2013, cel mai important act al unui an fiscal, de care depinde întreaga economie. Şi ulterior, va "monitoriza" execuţia bugetară şi va negocia cu ceilalţi miniştri rectificările de peste an, stabilind de unde se taie şi cine primeşte mai mulţi bani.

Ministerul Energiei - Constantin Niţă. În urmă cu două decenii se ocupa de turism şi protocol pe Valea Prahovei. Acum trebuie să reformeze din temelii sistemul energetic naţional, sfâşiat de interese. Se va pricepe?

Ministerul Fondurilor Europene - Eugen Teodorovici, noul ţar al miliardelor de la Bruxelles. Numai să renunţe ceilalţi la ele

Eugen Teodorovici (41 de ani), intrat pentru prima dată în Parlament la alegerile din luna decembrie, este alegerea premierului Victor Ponta pentru Ministerul Fondurilor Europene, un cabinet cheie în mecanica executivului, având în vedere că banii Bruxelles-ului sunt printre puţinele alternative pe care Bucureştiul le are pentru a obţine finanţare. La prima experienţă într-o poziţie de ministru, Teodorovici preia portofoliul Fondurilor Europene la numai un an distanţă faţă de încheierea exerciţiului financiar actual şi după un parcurs de şase ani în care România a reuşit să atragă doar 2 miliarde din cele 19 puse la dispoziţie de UE.

Ministerul Transporturilor - Relu Fenechiu. Bani mulţi pe mână, baroni şi regi de tot felul. Unde vor fi autostrăzile şi drumurile?

Ministrul marilor lucrări publice - Dan Şova. S-a înfiinţat un nou post, numai pentru el, dar nimeni nu ştie cu ce se va ocupa concret, în afară că trebuie să se întâlnească cu investitorii străini

Avocatul Dan Şova, coleg de generaţie şi prieten vechi cu premierul Victor Ponta, s-a făcut remarcat în primul rând prin bâlbele din seara referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din vara acestui an, când dădea ca sigură plecarea acestuia de la Cotroceni, şi prin declaraţiile din martie în care susţinea că "niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României".

El a fost "mustrat" atunci de către Victor Ponta, iar caracterul temperamental l-a ţinut deocamdată departe de fotoliul de ministru al justiţiei, care va fi ocupat şi în Guvernul Victor Ponta II de către Mona Pivniceru.

După ce în primul guvern Ponta, Dan Şova a avut pe mână Relaţia cu Parlamentul, acum el va prelua un minister nou înfiinţat, ce îşi propune să gestioneze marile lucrări publice.

Deocamdată însă, nu este clar ce proiecte va gestiona acest minister, în condiţiile în care în prezent marile lucrări de transporturi, infrastructură sau de locuinţe sociale sunt gestionate prin Ministerul Dezvoltării Regionale (condus de către Liviu Dragnea) şi Ministerul Transporturilor (pentru care a fost propus Relu Fenechiu).

Ministerul pentru IMM-uri - Maria Grapini - trei decenii de experienţă în industria uşoară. Ce va putea face din biroul de ministru pentru micii antreprenori, cei mai afectaţi de criză

Maria Grapini, numită ministrul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turismului în cabinetul Ponta, deţine afaceri în domeniul producţiei de textile (firma Pasmatex din Timişoara) şi este cunoscută ca un susţinător al industriei uşoare din România. Mai mult, începând cu 2002, ea a deţinut funcţia de preşedinte a Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS). De profesie inginer textilist, Maria Grapini are o experienţă de peste trei decenii în domeniul industriei uşoare.

Femeia de afaceri Maria Grapini a fost aleasă în noul guvern după ce a candidat pentru un fotoliu de deputat pe listele USL din Timişoara.