Dosarul bancherilor: Directorii BRD rămân în arest, Locic poate lua legătura cu soţia

Autori: Valentin Anghel , Catalin Lupasteanu 21.12.2012

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dezbătut, vineri, recursurile formulate faţă de măsurile preventive hotărâte de Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

Instanţa a respins majoritatea recursurilor, astfel că Adrian Martiş şi Andrei Nanu, directori la BRD, şi alte 11 persoane, printre care Vasile Creştin, rămân în arest.

ICCJ a admis un singurul recurs faţă de arestare, respectiv cel al Liviei Bobu, în cazul căreia ICCJ a decis înlocuirea acestei măsuri preventive cu interdicţia de a nu părăsi ţara.

În cazul lui Marius Locic, ICCJ a admis recursul acestuia referitor la interdicţia de a lua legătura cu ceilalţi inculpaţi, învinuiţi şi martori, cu excepţia rudelor până la gradul II. Ast fel, potrivit deciziei instanţei supreme, omul de afaceri - care, altfel, rămâne cu interdicţia de a nu părăsi ţara - poate lua de acum legătura cu soţia sa, audiată anterior în acest dosar, şi cu rudele până la gradul II.

Alte opt persoane din dosar au rămas, potrivit deciziei ICCJ de vineri, cu interdicţie de a părăsi ţara.

La 15 şi 16 decembrie, în dosarul fraudelor bancare au fost arestate, la propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), 11 persoane, respectiv Adrian Martiş şi Andrei Nanu, ambii directori la BRD, Andrei Suditu, Claudia Maria Peter (persoană care se afla în cercul foarte apropiat de relaţii al lui Vasile Creştin şi care executa întocmai dispoziţiile date de către cei doi directori din BRD), Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireadă (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu şi Livia Bobu.

Pentru alte nouă persoane, printre care Ioan Creştin şi Marius Locic, CAB a dispus interdicţie de a părăsi ţara.

În 17 decembrie, CAB a decis emiterea unor mandate de arestare în lipsă pentru Vasile Creştin, Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşitoru, numărul arestărilor ajungând astfel la 14.

În cazul altor 21 de persoane, procurorii au emis ordonanţe de obligare de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, în 13 decembrie, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

"Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat", s-a arătat într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.