Şeful agenţiei MEC: În 2013 vom asista probabil la noi reduceri de preţ, generate de competitivitatea mare pe piaţa furnizorilor de media

Autor: Andreea Mindrila 29.12.2012

Piaţa de comunicare s-a contractat substanţial comparativ cu 2008, perioada de vârf a economiei locale, dar acest lucru nu este o noutate pentru nimeni, în contextul în care criza a redus considerabil puterea de cumpărare a oamenilor, fapt resimţit imediat în încasările companiilor. Drept urmare, firmele au fost nevoite să-şi reducă bugetele de marketing şi comunicare, primele care au resimţit unda de şoc a recesiunii.

Scăderea generalizată a pieţei de advertising este astfel, în mare măsură, rezultatul reducerii preţurilor campaniilor publicitare.

"Preţurile pe piaţa de media sunt într-o uşoară scădere şi în acest an pe toate canalele de media. Anul viitor va fi guvernat de aceeaşi lege a cererii şi ofertei, ca urmare a stării economice precare şi a consumului care nu creşte. Probabil vom asista la noi reduceri de preţ, generate de competitivitatea mare pe piaţa furnizorilor de media", spune Bogdan Prăjişteanu, director executiv al agenţiei de media MEC (Mediaedgecia), parte a grupului de comunicare Ogilvy.

El susţine că în prezent, o campanie media costă "ceva mai puţin decât jumătate din cât costa în 2008". Astfel, pentru o campanie difuzată la TV preţul a scăzut cu 50% comparativ cu 2008, iar în presă şi outdoor preţurile s-au redus cu 60-70% faţă de cele de dinainte de criză, fiind asemănătoare cu valorile din 2003-2004, potrivit datelor oferite de Prăjişteanu.

Am restructurat funcţionarea agenţiei

Pentru acest an valoarea estimată a industriei de advertising este de circa 300 milioane euro, aproape la jumătate faţă de nivelul înregistrat înainte de criză, conform datelor agenţiei Initiative (grupul Lowe), dar declinul s-a mai temperat. În acest context, directorul executiv al MEC susţine că obiectivele de business ale agenţiei au fost la sfârşitul lunii noiembrie îndeplinite în proporţie de 85%, pe partea de new business. El spune că în 2012 au câştigat atât clienţi externi cât şi proiecte în aria serviciilor de consultanţă de comunicare specializată online, social media, web design pentru clienţii pe care îi aveau în portofoliu. Aceste proiecte au fost realizate de diviziile MEC Interaction şi MEC Acces (comunicare neconvenţională). De asemenea, un alt obiectiv atins în acest an a fost restructurarea mecanismului de funcţionare al agenţiei.

"Am reuşit să restructurăm întregul mecanism de funcţionare al agenţiei pentru a fi adaptat la condiţiile de piaţă, atât din punct de vedere al resurselor umane (am iniţiat mai multe măsuri de creştere a gradului de motivare a angajaţilor), cât şi din perspectiva automatizării proceselor pentru reducerea timpilor petrecuţi pentru planificarea TV - am redus timpii de construire a unui media plan cu mai mult de 50%. Astfel, am eliberat timp pentru alte activităţi legate de strategie sau de identificarea de noi oportunităţi de media".

Cum stă România?

Prăjişteanu estimează pentru acest an o scădere a pieţei de publicitate faţă de 2011 de aproximativ 5%, el precizând că perspectiva nu se anunţă optimistă nici în 2013, când este posibilă o scădere a valorii totale a pieţei cu până la 5%.

Comparând piaţa locală de media cu industriile de profil din regiune, el spune că sectorul de advertising din Europa a fost afectat în diferite grade de condiţiile economice locale, regionale sau globale. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentantul MEC, în Ungaria este prognozată în continuare o scădere, mai mică decât în anii anteriori (-2%), în Cehia se anunţă o stagnare a industriei de publicitate, în timp ce în Slovacia şi Polonia este estimată o revenire a pieţei de 1,3%, respectiv 3%. Grecia se situează în continuare pe un trend descendent (-2%), după scăderi de două cifre în ultimii patru ani. De asemenea, Prăjişteanu spune că în Turcia şi Rusia sunt aşteptate şi în 2013 evoluţii semnificative ale pieţei de publicitate de 11,5% şi 8,5%, după creşteri anuale de două cifre în ultimii trei ani.