Kim Kardashian este însărcinată

Autor: Alina Dan - Mediafax 31.12.2012

Vestea a fost făcută publică de West, duminică, în timpul unui concert pe care îl susţinea în Atlantic City. La un moment dat, acesta a cerut "să fie oprită muzică şi să se aducă urale pentru mama copilului meu", referindu-se la iubita lui Kim, care se afla în public.

Informaţia a fost confirmată pe site-ul de socializare Twitter de către membrii familiei Kardashian care au scris: "Kimye!!!!! Este foarte greu să pătrezi secrete faţă de familie! Mai ales când eşti atât de bucuros!!!! Dragostea este tot ce contează!!!!".

Kim Kardashian se află în plin proces de divorţ de jucătorul de baschet Kris Humphries. Nunta acestora, intens mediatizată, a avut loc în august 2011, însă căsătoria a durat numai 72 de zile.

Kardashian şi rapperul Kanye West formează un cuplu de la începutul anului 2012.

În luna iunie, presa americană scria că vedeta de televiziune i-ar fi cumpărat lui West, de ziua lui, un automobil Lamborghini care valorează 750.000 de dolari.

Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare din 2010 - provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat - ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 18 premii Grammy. "Watch the Throne", cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.