Alegerile: Stalingradul dreptei româneşti

Autor: Doru Lionachescu 03.01.2013

A trecut aproape o lună de la usturătorul eşec electoral al ARD, timp berechet - te-ai fi aşteptat - pentru o analiză serioasă a acestui veritabil Stalingrad al confuzei mişcări de dreapta româneşti. Nici vorbă însă de aşa ceva: în Alianţă s-a decretat deja că nu există niciun responsabil politic, iar mulţi analişti care simpatizau cu dreapta par blocaţi mental în convingerea că "poporul e de vină", pentru că nu înţelege justeţea imanentă a măsurilor luate de guvernarea Boc-Ungureanu.

Or, tocmai aici e buba: fără a absolutiza rolul "voinţei populare", ba, dimpotrivă, subliniind cu tuşă groasă evidentă că electoratul român îşi face educaţie politică exclusiv la televizor, cred că a poza în proroc neînţeles, când eşti doar un biet înfrânt prin KO în prima repriză mi se pare nu doar amuzant, ci şi neconstructiv. Un diagnostic rapid, în două puncte, al acestei înfrângeri - oferit de cineva care împărtăşeşte ideile dreptei fără niciun partizanat politic - poate fi, sper, util.

În primul rând trebuie clarificată principala confuzie propagată asiduu de perdanţii care vor să fugă de răspundere: votând anti-PDL, românii NU au votat CONTRA măsurilor de austeritate! Cu prima ocazie care li s-a oferit, oamenii au sancţionat drastic habarnismul administrativ, nepotismele fără perdea, făţărnicia obraznică, favoritismele şi aroganţa nedisimulată, toate prezentate drept "austeritate". Austeritatea, promovată consecvent şi aplicată inteligent, e un concept cu care suntem toţi obişnuiţi din viaţa de zi cu zi: "Nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma", spune hâtru românul. Revolta se naşte atunci când la nivelul politicilor publice austeritatea devine minciuna prin care marea masă suferă, iar o cleptocraţie de partid se strecoară ori, şi mai grav, profită de pe urma crizei. Austeritatea nu înseamnă pauperizarea poporului, ci doar curmarea exceselor, revenirea la cumpătare. Iar pentru a avea legitimitate austeritatea corect aplicată şi limpede explicată impune sobrietatea, modestia, chiar frugalitatea elitelor conducătoare. Nu întâmplător Kaiserul german impunea tuturor guvernanţilor, cu el în frunte, să îmbrace doar modesta haină militară, ca simbol al austerităţii echitabil distribuite. În absenţa percepţiei publice că povara constrângerilor bugetare e cât de cât egal împărţită, credibilitatea oricărei măsuri antipopulare e făcută ţăndări, iar fără credibilitate nu există legitimitate. Fosta putere "de dreapta" a compromis de fapt principiile dreptei, iar acum se vaită că românii nu votează dreapta.

În al doilea rând, autointitulata dreaptă nu şi-a definit nici măcar vag în campanie panoplia de valori pe care le apăra şi bazinul electoral pe care încearcă să-l reprezinte. Din considerente evident populiste, grabnic încropitul program electoral al ARD abia făcea referire la concepte-cheie, definitorii ale oricărei mişcări autentice de dreapta: capitalism, antreprenoriat, privatizare, egalitatea şanselor (NU a veniturilor), stat cu autoritate (nu autoritar şi nici obez), garanţia dreptului de proprietate, responsabilitatea individuală, rolul naţiunii, familiei şi religiei. Teme esenţiale pentru viitorul României, cum ar fi securitatea naţională, o politică de imigraţie inteligentă, atitudinea faţă de tehnologiile energetice revoluţionare sau poziţionarea ţării faţă de UE, dar şi faţă de noile puteri emergente au fost tratate la "şi altele". Această timiditate ideologică - evidentă mai abitir în dezbaterile publice - şi înclinaţia necontrolată către compromisuri populiste vădeau din păcate şi mari carenţe în convingerile lor intime, ba, ce spun, chiar în calitatea morală a multor "catindaţi" ai dreptei. E suficient să amintesc aici comicul situaţiei că majoritatea "apostolilor dreptei" româneşti fie au fost toată viaţa slujbaşi la stat (poziţie şubredă politic într-o campanie şi care a fost torpilată intens de social-democraţi), fie au beneficiat de oarecari sinecuri, fie odată ajunşi în fruntea bucatelor au cheltuit nesăbuit, clamând în acelaşi timp "austeritatea"; aceşti candidaţi încercau să convingă electoratul tipic de dreapta (în general dinamic, antreprenorial ori corporatist, independent financiar, sceptic şi pragmatic). De unde credibilitate, doar din discurs?

Este şi acesta unul dintre paradoxurile politicii româneşti: în vreme ce în restul lumii dreapta este blocul politic al pragmaticilor realişti, având legături ombilicale cu mediul de afaceri, iar stânga adună funcţionărimea şi fascinează intelectualii idealişti, la noi e taman pe dos: dreapta este, în prea mare măsura, teritoriul intelectualităţii de catedră, al funcţionarului de carieră şi al politicianului fără profesie, în timp ce stânga coagulează neaşteptat de mulţi activişti ori simpatizanţi eficienţi, fini cunoscători ai şurubăriei din business. Hotărât lucru, stânga românească nu are alternativă plauzibilă la o politică de austeritate corect implementată, decât cu riscul de a duce economia de râpă într-un an-doi. Nu m-ar mira de aceea ca actualul guvern de centru-stânga să promoveze măsuri economice tipice de dreapta - în pofida fantasmagoriilor promise în campanie - făcând astfel şi mai grea necesara "reconstrucţie" a frontului actualei opoziţii.

Doru Lionăchescu este bancher, preşedinte al Capital Partners