Ce joburi sunt disponibile în următoarea săptămână pentru absolvenţii de studii superioare

Autor: Aurelia Alexa 03.01.2013

Numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional în perioada 3 - 9 ianuarie este de 2.120, mai puţin de jumătate faţă de cel din săptămâna anterioară, când au fost disponibile 5.316 de posturi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).



Potrivit datelor centralizate de ANOFM, cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (379) şi în judeţele Iaşi (382), Constanţa (250), Timiş (107), Hunedoara (105) şi Călăraşi (103).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt Arad, Bacău şi Bihor (câte trei), Suceava (patru), Caraş-Severin (cinci), Buzău (şase), Olt (şapte) şi Mureş (nouă).

Potrivit ANOFM, în Mehedinţi şi Vrancea nu există niciun loc de muncă disponibil.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 379 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer şi subinginer (61), asistent medical generalist (55), consilier vânzări asigurări (26), analist servicii client (12) şi consilier financiar-bancar (10).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 1.741 locuri de muncă, cele mai multe pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (206), sudor (159), muncitor necalificat în industria confecţiilor (106), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (103), confecţioner-asamblor articole din textile (87) şi lăcătuş construcţii metalice şi navale (81).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa mai multe detalii aici.