Eugen Sinca, BCR: Noua „Prima casă” ar putea epuiza oferta de locuinţe noi de pe piaţă

Autor: Octavian Calei 06.01.2013

Vânzările de locuinţe noi vor creşte în urma deciziei guvernului de a limita programul „Prima Casă” exclusiv la acest segment rezidenţial, ceea ce ar putea relansa investiţiile din sectorul imobiliar.

„Orientarea programului «Prima Casă» spre achiziţionarea de locuinţe noi poate conduce la epuizarea graduală a stocului de locuinţe nevândute aflate pe piaţă şi la o reluare a investiţiilor pe segmentul rezidenţial spre finalul anului 2013 sau în 2014. Un preţ corect pentru o locuinţă nouă aflată într-o zonă cu acces la utilităţi poate convinge treptat potenţialii cumpărători să se orienteze spre acest gen de achiziţii“, consideră Eugen Sinca, analist BCR.

Programul Prima Casă, destinat achiziţiei de locuinţe cu credite garantate de stat va suferi modificări în noul cabinet al guvernului, întocmit de premierul Victor Ponta.

Conform programului de guvernare al noului cabinet, schema de stat prin care statul garantează creditele imobiliare destinate achiziţiilor de locuinţe va redenumit în “Noua Casă” şi va fi adresat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009 de guvernul condus pe atunci de premierul Emil Boc şi a fost destinat iniţial persoanelor care doreau să-şi cumpere o locuinţă dar nu mai deţineau în proprietate alt imobil. Ulterior, programul a fost extins şi la persoanele care aveau în proprietate o locuinţă, dar nu mai mare de 50 de metri pătraţi. Solicitanţii creditului puteau acorda un avans de doar 5% din valoarea casei, faţă de 20-25% la celelalte credite ipotecare. Preţul locuinţelor care se încadrau în program nu putea fi mai mare de 60.000 de euro, pentru apartamentele din blocuri vechi, şi 70.000 de euro pentru apartamente noi.

Creditul imobiliar a fost susţinut în perioada de criză de împrumuturile vândute cu garanţia statului prin programul „Prima casă“. De la începutul programului s-au vândut peste 70.000 de credite cu o valoare cumu¬lată de aproape 3 mld. euro. Dobânzile la „Prima casă“ sunt similare cu cele la împrumuturile standard, principalul avantaj al programului fiind avansul redus - de 5%. Spre comparaţie, creditele standard se vând cu avans de minimum 15% la lei şi 25% la euro.