Erste: Aşteptăm cu nerăbdare proiecte mult mai mari de infrastructură să le finanţăm
La şapte ani de la preluarea BCR, Erste este departe de planul visat în 2005 şi caută soluţii pentru creştere.
BCR este un activ strategic pentru Erste, iar fundamentarea deciziei privind achiziţia de 3,75 mld. euro de acum şapte ani rămâne în picioare şi astăzi chiar dacă în prezent toate operaţiunile băncii trebuie să treacă printr-un proces de evaluare în căutarea modelului de business care să permită revenirea pe creştere în condiţii de profitabilitate, afirmă Manfred Wimmer, vicepreşedinte executiv pe financiar al Erste Group şi fost responsabil cu strategia de preluare a BCR din 2005.
Wimmer precizează că şi după restructurare BCR va rămâne o bancă universală angajată să satisfacă toate segmentele pieţei, însă în funcţie de oportunităţile de a obţine o creştere sustenabilă şi un randament al capitalului "convenabil" pe termen mediu. Până să genereze randamente convenabile, BCR înghite capital, luna trecută fiind aprobată o nouă majorare de 110 mil. euro după cea similară din 2011.
"După tranzacţia de 3,75 mld. euro am injectat în permanenţă fonduri în BCR, fie sub formă de capital, fie ca datorii subordonate. Privind retrospectiv, nu atât costurile integrării au fost cele mai ridicate, cât capitalul angajat, achiziţiile ulterioare (participaţiile SIF-urilor) şi majorările de capital", spune Wimmer.
În perioada 2006 - 2008 Erste a încasat de la BCR dividende de aproximativ 1 mld. lei (230 mil. euro), iar profitul băncii din 2009 şi 2010 a fost investit integral în majorarea capitalului. Expunerea Erste Group pe creditare şi capitalul angajat de grup în România au atins un vârf de 9,3 mld. euro la sfârşitul lunii noiembrie 2012, faţă de 8,6 mld. euro la jumătatea anului trecut.
"Evoluţia expunerii noastre va urma tendinţa de revenire a încrederii consumatorilor şi a creşterii economice. Stabilitatea politică, reducerea inflaţiei şi reforma sectorului public ar putea genera din nou un interes crescut pentru România din partea investitorilor şi s-ar putea să asistăm din nou la o creştere sănătoasă. Aşteptăm cu nerăbdare proiecte mult mai ample de infrastructură în România. Suntem gata să finanţăm, să oferim consultanţă şi să structurăm finanţarea pentru proiecte de infrastructură", afirmă Wimmer.
Citiţi interviul integral pe www.zfcorporate.ro