Erste: Bursa are potenţial să crească cu 10-15% în 2013, Fondul Proprietatea e acţiunea preferată

Autor: Roxana Pricop 07.01.2013

Analiştii Erste Group se aşteaptă ca în 2013 piaţa românească de acţiuni să fie în continuare influenţată de percepţia de risc a ţării şi doar marginal de fundamentele companiilor, iar potenţialul de creştere să fie limitat la 10-15% din cauza interesului investitorilor străini ţinut la cote scăzute de stagnarea economiei şi a lipsei de spaţiu pentru a pune în aplicare măsuri de stimulare economică.

"Bursa de Valori Bucureşti pare departe de a fi scumpă, cum ar indica randamentele atractive ale dividendelor acordate de companii în 2012. Cu toate acestea, stagnarea economiei şi lipsa de spaţiu pentru activarea unor măsuri concrete de redresare economică pe termen scurt şi mediu nu pot susţine o recuperare a interesului investitorilor străini pentru piaţa de acţiuni din România în 2013. În aceste condiţii, potenţialul de creştere pentru acţiunile locale e limitat la 10-15%, iar riscul de randamente negative există în sincronizare cu evoluţia pieţelor europene dar şi cu evoluţia situaţiei macroeconomice", potrivit raportului CEE Equity Strategy pentru primul trimestru publicat de Erste Group.

Acţiunile preferate de analiştii Erste sunt Fondul Proprietatea, aflate în capul listei, acţiunile Petrom, care vor avea de câştigat de pe urma liberalizării pieţei de energie şi gaze. Alături de aceste acţiuni, analiştii preferă acţiunile Băncii Transilvania, Biofarm şi Transelectrica. La SIF-uri, analiştii recomandă în special SIF Transilvania şi SIF Oltenia.

Aşteptările Erste sunt că în 2013 lichiditatea zilnică la bursa din Bucureşti va fi mai mică de 10 milioane de euro.

"Din cauza gradului redus de acces pe piaţa locală, investitorii străini vor continua să ceară discount-uri substanţiale pentru a lua expunere pe acţiunile importante româneşti, cu un impact negativ asupra potenţialului lor de creştere".