Facebook trimite invitaţii presei pentru un eveniment surpriză marţea viitoare

Autor: Octavian Calei 10.01.2013



Facebook a stârnit din nou un val de speculaţii privind posibila lansare a unui telefon mobil sub marcă proprie, după ce a trimis invitaţii la un eveniment care va avea loc marţi, 15 ianuarie, în California, în care scrie "vino să vezi ce construim", informează The Telegraph.

Cum ar putea arăta noul smartphone Facebook. Galerie FOTO

Facebook ar putea lansa un update major al platformei online, însă există mai multe zvonuri despre planurile companiei de a prezenta un telefon mobil dezvoltat în colaborare cu HTC. Noul smartphone s-ar conecta direct la contul utilizatorului de Facebook şi ar avea integrate programe precum Facebook Messenger şi Instagram.

Deşi Facebook a dat de înţeles că vrea să îşi îmbunătăţească oferta pentru telefoanele mobile, compania nu a sugerat că ar lansa propriul smartphone.

Mark Zuckerberg, fondatorul şi executivul Facebook, a declarat anul trecut că dezvoltarea unui telefon nu ar avea sens pentru companie.

Zuckerberg a vorbit în trecut despre nevoia Facebook de a-şi dezvolta motorul de căutare, astfel încât unele speculaţii în legătură cu invitaţia de săptămâna viitoare sunt legate de acest subiect.