Noua bancnotă de cinci euro este imprimată cu chipul Europei, personaj feminin din mitologia greacă sedus de Zeus

Ziarul Financiar 10.01.2013

Banca Centrală Europeană a prezentat o nouă bancnotă de cinci euro, care are imprimat chipul frumosului personaj feminin din mitologia greacă Europa, sedusă de Zeus. Bancnota, prima dintr-o serie cu numele „Europa”, va fi lansată în mai şi are un design uşor modificat faţă de cea anterioară pentru a include elemente suplimentare de securitate, scrie BBC.

Noua bancnotă va circula în paralel cu cea existentă până la o dată care nu este cunoscută încă, dar va fi anunţată din timp. După ieşirea din circulaţie a vechii hârtii, aceasta nu îşi va pierde valoarea, ci va putea fi preschimbată la băncile centrale naţionale.

Seria „Europa” este a doua de la lansarea euro, în ianuarie 1999. Noile bancnote păstrează cupiurile seriei anterioare, de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro, şi vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani. Cea de 5 euro va fi urmată de hârtia de 10 euro.

În mitologia greacă, Europa este o frumoasă nobilă feniciană sedusă de Zeus.  Zeul i-a apărut în chip de taur alb şi a răpit-o, ducând-o în Creta. Europa i-a născut lui Zeus trei fii, unul dintre ei fiind Minos, miticul conducător al Cretei. Chipul Europei se găseşte deja pe unele monede euro. Portretul folosit pe bancnota de cinci euro îl imită pe cel de pe un vas vechi de peste 2.000 de ani descoperit în sudul Italiei.

Valoarea bancnotei este inscripţionată prin utilizarea unui alt element de siguranţă, "numărul verde-smarald", care îşi schimbă culoarea din verde smarald în albastru închis şi creează un efect luminos care se deplasează în sus şi în jos.

De la personajul grec Europa se crede că vine numele continentului.