Bugetul 2013: 18 pagini şi restul este încă tăcere. Plus că cea mai mare parte din dezechilibrele economice şi creşterea datoriei statului a venit din guvernarea PDL-PSD 2009, când Ponta a fost ministru

Autor: Cristian Hostiuc 13.01.2013

Premierul Victor Ponta a prezentat joi timp de două ore în power-point şi în euro câteva linii pentru bugetul de stat pe 2013. Pentru ca lumea să înţeleagă cum e cu bugetul, cea mai importantă lege a unui stat într-un an, premierul a rezumat în 18 pagini cărţulia de aproape două kilograme şi câteva sute de pagini care se plimbă la începutul fiecărui an prin Parlament şi al cărei parcurs prin creşteri sau tăieri din poziţiile bugetare este urmărit lacom de câteva sute de ochi care se pregătesc să vândă ceva statului sau să-şi extragă rentele anuale. Victor Ponta a prezentat simplu cât încasează statul, pe ce se duc banii, care sunt datoriile acumulate de stat (premierul a uitat să spună că acea creştere a datoriei din ultimii patru ani are în special la bază guvernul PDL-PSD din 2009, când el era ministru) şi care sunt problemele istorice lăsate moştenire de predecesori pe care Guvernul lui trebuie să le rezolve şi să le plătească. Premierul a făcut un mare pas înainte în administraţia publică prin modul de prezentare. A punctat la nivel de comunicare.

Dar dacă trecem repede peste show, vedem că premierul a făcut o dare de seamă: atâţia bani vom strânge şi acolo îi vom cheltui. Prin forma prezentată joi, premierul nu-şi asumă nimic ca viitor. Câte locuri de muncă va crea, care sunt proiectele pe care statul le va finanţa, ce investiţii va atrage şi în ce domenii, cum va reduce datoria publică de 51 de miliarde de euro, pentru ca în fiecare an să nu mai fie nevoie să plătească dobânzi de 2,5 miliarde de euro, cum va reduce cheltuielile astfel încât să elibereze bani pentru scăderea impozitelor şi taxelor sau pentru a investi în proiecte noi. La capitolul cheltuieli cu bunuri şi servicii în valoare anuală de 7,6 miliarde de euro, nu-şi propune nimic. Doar va plăti aceşti bani. Dacă şi-ar dori să facă rost de un miliard de euro, premierul şi ministrul finanţelor ar trebui să spună din start că guvernul taie 15% din preţul facturilor pentru bunuri şi servicii şi cred că niciun furnizor nu s-ar supăra, pentru că au marjă suficientă de câştig. Numai să fie păstrat contractul. O avea România ponderea cea mai mică de cheltuieli sociale din toate statele Uniunii Europene, dar să plăteşti an de an 4,4 miliarde de euro pe cheltuieli cu asistenţa socială, în condiţiile în care sunt oameni care vin şi-şi ridică ajutorul social cu maşina, înseamnă o palmă dată celor care se luptă zi de zi să stea în business, să plătească salarii şi poate să facă ceva profit.

Dacă premierul a ales această modalitate de susţinere a bugetului în faţa opiniei publice, oricum mult mai bună decât turuiala fostului premier Boc, după discuţiile cu FMI va trebui să iasă din nou public şi să spună cum va folosi acest buget, care îi aduce venituri de 46 mld. euro pe an, pentru a trece de la o creştere economică de 1,8% la 4% anul viitor, cum va reduce birocraţia administrativă, în special cea fiscală, astfel încât România să câştige locuri în clasamentele internaţionale de taxe şi competitivitate ca să atragă investiţii sau cum va reduce aparatul bugetar de la 1,2 milioane la 800.000 la finalul mandatului de patru ani, dar în acelaşi timp va facilita crearea a cel puţin 800.000 de locuri de muncă în sectorul privat.

Niciun Guvern nu şi-a propus nişte ţinte cifrice de dezvoltare, măsurabile şi care pot fi urmărite lună de lună şi de aceea economia a fost lăsată să evolueze de la sine, după cum au bătut vremurile. Vrem investiţii, dar unde? În ce domenii poate aloca statul bani astfel încât să se creeze mai repede cât mai multe locuri de muncă? Poate fi şi varianta în care preferi să ai dezvoltarea unor sectoare cu produse ce au valoare adăugată mai mare şi implică locuri de muncă mai bine plătite. Dar către ce investitori te adresezi pentru a obţine acest lucru?

Premierul şi-a asumat să facă şi un "inventar al statului", să vedem ce mai deţine şi unde. O iniţiativă absolut lăudabilă, dar după ce face inventarul, ce face cu toate activele pe care le mai deţine? Le privatizează, le vinde cu totul, le închide, le concesionează? Dacă după un an de la inventarierea statului, Guvernul Ponta va răspunde la aceste întrebări, s-ar putea să mai câştige un punct procentual în creşterea economică. Degeaba deţine statul terenuri şi active, dacă nu se face nimic cu ele şi nu ia niciun impozit.

Din păcate, opoziţia politică, care a guvernat ţara în ultimii trei ani şi jumătate şi care a pierdut devastator alegerile anul trecut, nu poate să ceară socoteală premierului privind modul de construcţie a bugetului şi mai ales nu poate să-i ceară să vină cu ţinte palpabile de dezvoltare. Pentru că dacă ar fi ştiut ce să facă cu economia, atât cea de stat, cât şi cea privată, în afară să o "mulgă", poate ar mai fi fost acum la guvernare. Singurii care pot să-i ceară Guvernului Ponta să vină şi să-şi asume lucruri palpabile sunt cei din sectorul privat. Şi asta ar trebui să facă, chiar şi cei care au afaceri cu statul. Pentru că s-ar putea să vină o vreme în care să piardă acele afaceri şi atunci să fie nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea bazându-se pe economia privată. Dacă vor livra statului produse şi servicii competitive şi nu numai facturi umflate, atunci acei antreprenori şi companii vor face faţă şi în momen­tul în care vor pierde businessul cu statul. De aceea, fiecare trebuie să se îngrijească atât de businessul lui, cât şi de mediul economic din jurul lui. Iar primul pas al sectorului privat, al tuturor asociaţiilor ale oamenilor de afaceri este să analizeze bugetul atunci când va veni acea carte mare, plictisitoare şi să descopere acolo, înaintea presei, toate anomaliile şi aberaţiile din spatele unor cifre, care ascund "şpăgi", contracte oneroase şi transferuri din banii publici către conturi în străinătate.