Şeful de la Bucureşti al companiei americane General Electric stă într-o casă a RA-APPS

Ziarul Financiar 16.01.2013

Cristian Colţeanu, fost ambasador al României în Italia şi fost secretar de stat în MAE, în guvernul Năstase, locuieşte într-o casă a RA-APPS, conform datelor publicate miercuri seara de guvernul României.

Colţeanu ocupă un apartament cu trei camere cu o suprafaţă de106 metri pătraţi , pentru care plăteşte o chirie de 383 de euro.

Cristian Colţeanu este din anul 2007 director al General Electric România, subsidiara uneia dintre cele mai mari companii din lume. I s-a propus să ocupe această funcţie în timp ce era ambasadorul României în Italia. Înainte de a fi diplomat de carieră, Colţeanu a lucrat ani buni în comerţul exterior şi a participat la dezvoltarea proiectului nuclear de la Cernavodă.

Profesia sa de bază este cea de inginer, fiind licenţiat în maşini unelte.