Cum se împart banii de infrastructură în 2013: buget mai mic cu 8,5% faţă de 2012. Drumurile primesc de la stat 1,3 mld. euro

Autor: Andreea Neferu 23.01.2013

Statul a alocat anul acesta un buget total de 13,1 miliarde de lei (3 miliarde de euro) pentru infrastructura rutieră (autostrăzi şi drumuri naţionale), feroviară, aeroportuară, navigabilă şi de metrou, arată o analiză a ZF pe baza bugetului de stat pentru anii 2012-2016.



Suma este în scădere cu 8,5% faţă de bugetul alocat iniţial Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în 2012, când această instituţie avea în subordine şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care primea de altfel an de an cei mai mulţi bani de la Ministerul Transporturilor pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Odată cu numirea noului guvern Ponta II, CNADNR a trecut în subordinea lui Dan Coman Şova, ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, de in teres naţional şi investiţii străine. Mo mentan nu este foarte clar cum anume va funcţiona pe viitor această instituţie, având în vedere că planul noului guvern include divizarea com paniei în două noi entităţi, o companie de drumuri care să re vină în subordinea Ministerului Tran spor turilor şi o companie de autostrăzi care să rămână în portofoliul lui Dan Coman Şova.

Miniştrii delegaţi nu au un aparat propriu de funcţionare, astfel că în documentul privind bugetul de stat pe 2013 nu apar clar şi defalcat sumele care vor ajunge pe mâna lui Dan Coman Şova. În schimb, în dreptul Secre ta riatului General al Guvernului apare un buget de circa 5,8 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro), ce va merge anul acesta către transportul rutier, respectiv către drumuri şi poduri, practic obiectul de activitate al CNADNR.

În acest context, ZF a calculat sumele care vor merge către infrastructura de interes naţional anul acesta prin raportare la bugetul Ministerului Transporturilor şi sumele pentru transportul rutier prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Deşi bugetul Ministerului Tran spo r turilor apare ca fiind unul dintre cele mai avantajate în acest an, înregistrând o majorare de peste 40% faţă de anul anterior (fără a se lua în calcul în această comparaţie şi bugetul aferent CNADNR), în realitate suma care va merge în 2013 către in frastructura locală este mai mică cu aproape 1,2 miliarde de lei (270 de milioane de euro) faţă de cât se stabilise în bugetul pentru acest minister în 2012.

Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care în vara anului trecut, guvernul a hotărât să rectifice bugetul Ministerului Trans por turilor.

Noul buget al Ministerului Transporturilor, după reorganizare şi după ce CNADNR a ieşit din subordinea acestei instituţii, include sume în creştere cu 41% pentru transportul pe cale ferată, până la aproape 5,4 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), dar şi cheltuieli mai mici cu 21% pentru transportul cu metroul, până la 615 milioane de lei (140 de milioane de euro). Creş terile, respectiv scăderile, sunt însă calculate în com paraţie cu execuţia preliminată a bugetului pe 2012, respectiv cheltuielile reale realizate de minister anul trecut, şi nu în comparaţie cu ceea ce s-a prevăzut în bugetarea de la începutul anului 2012.

Subvenţia pentru transportul subteran din Bucureşti va rămâne la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, de 349 de milioane de lei (80 mil. euro), însă sumele destinate inves ti ţiilor scad în ciuda faptului că Metrorex are în derulare în prezent un proiect important de con strucţie a magistralei 5 Drumul Taberei-Eroilor.

Pe de altă parte, suma prevăzută pentru proiectele din fonduri externe nerambursabile, în care intră, spre exemplu, investiţiile pentru realizarea Coridorului IV feroviar, vor creşte anul acesta cu 172%, până la aproape 3,4 miliarde de lei (770 de milioane de euro).

Şi sumele alocate pentru transportul pe apă şi aerian se vor majora anul acesta faţă de execuţia preliminată pe 2012, cu 154%, respectiv 147%, arată datele de la Ministerul Finanţelor.