L’austerite a la Francaise: primăria din Dijon şi-a vândut jumătate din vinotecă

Autor: Ioana David 29.01.2013

Vremurile par să fie grele în Franţa, în condiţiile în care autorităţile din Dijon, capitala regiunii Burgundiei, au vândut jumătate din colecţia de vinuri deţinută de municipalitate, printre care şi o sticlă de Burgundy 1999 către un cumpărător de origine chineză, scrie Financial Times.

În total, Dijon a strâns 151.620 de euro din ceea ce se poate considera "vânzarea istorică" a 3.500 de sticle, parte a unei colecţii strânse începând din 1960, conform unui comunicat citat de Financial Times.

"Avem un buget bun anul acesta, însă cheltuielile sociale ale oraşului contină să crească. Sunt din ce în ce mai mulţi cetăţeni care aplică pentru ajutor social", a explicat Francois Rebsamen, primarul socialist care a decis licitaţia de sâmbătă.

Licitaţia a strâns sute de oameni, atât din Europa cât şi din Asia, atracţia fiind o stică de Vosne-Romanée Cros Parantoux, premier cru din 1999, vândută la un preţ de patru ori mai mare decât cel de la care s-a plecat. Cumpărătorul a fost "un chinez misterior", care a venit de la Paris şi care a aşteptat până la final când sticla a fost ultima vândută.

Guvernul socialist al preşedintelui Francois Hollande a încercat în primele opt luni de mandat să intensifice taxele aplicate celor bogaţi pentru a acoepri deficitele ţării. Însă Hollande a avertizat şi autorităţile locale că trebuie să suporte o parte din această povară.