ArcelorMittal va opri temporar producţia la unitatea din Polonia

Autor: Ioana Nita 03.02.2013

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a decis să suspende temporar producţia la unitatea poloneză din Varşovia din cauza reducerii drastice a numărului de comenzi pentru bare de armare folosite în construcţii, scrie Warsaw Business Journal.

Reprezentanţii companiei au declarat că principalele cauze pentru scăderea cererii sunt comercializarea ilegală a oţelului din Polonia şi frauda referitoare la plata Taxei pe Valoare Adăgată la importurile de bare pentru armare. Potrivit Asociaţiei Poloneze a Acţionarilor din Industria Oţelăriei, 40% din barele pentru armare vândute în Polonia provin din surse ilegale.

Producţia la oţelăria unităţii poloneze va fi suspendată timp de nouă zile, iar cea a laminorului pentru 11 zile.