„Cumpăr apartament în acest bloc, cu plata cash, pe loc.“ Iar chiria este mai mare decât o rată la bancă. Două lucruri care arată că încrederea este la pământ şi lumea fuge de bănci. Asta ar trebui să discute BNR

Marţi, consiliul de administraţie al Băncii Naţionale se va întâlni pentru o nouă şedinţă de politică monetară, a doua din acest an. Nu ştiu ce vor discuta cei nouă membri ai CA din cadrul BNR, ce rapoarte privind inflaţia versus creştere economică, dobânzile, cursul sau starea sistemului bancar vor analiza sau ce decizii va trebui să ia. La cum a fost finalul de an din perspectiva consumului, cu o scădere neaşteptată din cauza vânzărilor mai slabe decât în perioada similară a anului trecut, ce a atras imediat un sentiment prost al comercianţilor în privinţa acestui început de an, Banca Naţională ar trebui aici să fie „vigilentă“, pentru că s-ar putea să nu existe suflu pentru o creştere economică, măcar şi ea de 1,6%.

Poate la rubrica „diverse“, la finalul ordinii de zi, BNR ar trebui să analizeze şi încrederea oamenilor şi a companiilor în sistemul bancar, unde această încredere este la pământ.

Lumea fuge de sistemul bancar, îi urăşte pe bancheri şi nu vrea să aibă de a face cu băncile. Cine ştie, poate şi reciproca este valabilă.

Aproape fiecare dintre noi, cei care locuim la bloc, găsim pe uşa de la intrare anunţuri de genul „Cumpăr apartament în acest bloc. Plata cash, pe loc“. În ultimul timp, aceste anunţuri s-au înmulţit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la datele disponibile, anul trecut s-au dat de către bănci numai 22.000 de credite ipotecare, conform calculelor ZF, dintre care numai 2.000 au fost credite în lei.

La 6.000 de sucursale bancare, ofiţerii de credit au reuşit să vândă numai 3,6 credite pe o sucursală într-un an. La 255 de zile lucrătoare, pare puţin.

Nu există cerere pentru credite ipotecare? Toată lumea are unde să locuiască? Nu au băncile bani?

Dacă analizăm raportul dintre preţul închirierii unui apartament versus rata care s-ar plăti la bancă pentru achiziţia acelui apartament, vom vedea că chiria lunară este mai mare cu 15-25% decât rata la un credit „Prima Casă“ pe 30 de ani.

Două camere la Gara de Nord, într-un un apartament care se dă cu 44.000 de euro, chiria este cam 250 de euro pe lună, iar rata la bancă ar fi 200 de euro.

De ce preferă oamenii să stea cu chirie, să fie la mâna proprietarului care îi poate scoate din casă de la lună la lună pentru că a primit o ofertă mai bună, în loc să achiziţioneze acel apartament?

În perioada de boom acelaşi apartament costa 75.000-80.000 de euro şi era bătaie pe el, oamenii voiau să îl cumpere cu credit de la bancă, iar ofiţerii de credite „manevrau“ hârtiile de venituri astfel încât împrumutul să fie aprobat imediat. Acum totul s-a întors „pe dos“, apartamentul are un preţ la jumătate, costul unui credit s-a redus semnificativ, având în vedere că indicele de referinţă Euribor a scăzut de la 6% spre 0,23% şi totuşi oamenii nu au încredere să se angajeze la un credit. Preferă să plătească chirie.

Dacă au reuşit să economisească ceva în această perioadă de criză, plus ceva împrumuturi de la părinţi şi rude, atunci au cumpărat apartamente cash, cu banii pe loc. Conform estimărilor noastre, tranzacţiile imobiliare cu banii cash sunt de trei - patru ori mai mari decât cele care au în spate un credit ipotecar. Iar asta este o mare problemă  pentru sistemul bancar şi pentru economie.

De trei ani sistemul bancar a devenit o „piatră de moară“ pentru economie, pentru că generează numai pierdere şi „distrugere“ de active, iar acest lucru se vede şi în PIB. Plus banii care pleacă înapoi la băncile „mamă“, pentru că nu au unde să fie plasaţi. Valoarea adăugată din industrie şi agricultură este redusă de sistemul bancar. Ironia vremurilor, Liviu Voinea, ministrul bugetului şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Eximbank, a ajuns să se bazeze pe agricultură, la un uşor plus de creşterea economică în acest an şi nu pe ceea ce produc băncile.

Banca Naţională şi oficialii români şi-au făcut un titlu de glorie spunând că statul român nu a fost nevoit să intervină în sistemul bancar, să salveze vreo bancă, aşa cum s-a întâmplat în SUA sau în ţările europene.  Dacă am calcula provizioanele constituite de bănci şi pierderile raportate, ar rezulta o sumă comparabilă cu o intervenţie a statului, spre 7 miliarde de euro. Tot acest minus s-a contabilizat în economie, în altă parte.

Un bancher străin, prospăt venit la Bucureşti, se întreba de ce sistemul bancar românesc generează atât de puţine venituri, cu toate că economia nu merge atât de prost precum se prezintă.

Dacă oamenii nu mai au încredere să treacă pragul băncii ca să ia un credit pentru casă şi preferă să economisească „la saltea“, apoi să se împrumute prin „vecini“ şi să tranzacţioneze cash, atunci sistemul financiar, oficial, are o mare problemă. Iar asta ar trebui să discute BNR. O fi sistemul bancar sănătos în datele statistice, dar nu mai este sănătos pentru economie.