Trei din primele patru bănci din Olanda supravieţuiesc doar pentru că sunt hrănite cu banii statului. Unde mai este capitalismul? Care-i diferenţa între Oltchim şi SNS Reaal?

Olanda are un CV de invidiat pe plan internaţional. Fost imperiu comercial şi colonial, ţara este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, ai Orga­ni­zaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Eco­nomică şi al Organizaţiei Mondiale a Co­merţului. Aliat apropiat al Germaniei, Olanda este una dintre puţinele state din zona euro care mai are rating suveran maxim.

Economia este a cincea ca mărime din uniunea monetară, dar deşi este considerată ca făcând parte din miezul zonei euro, este măcinată de probleme precum una dintre cele mai mari datorii ipotecare din Europa, scăderea accentuată a preţurilor locuinţelor, declinul sectorului de construcţii, reducerea cheltuielilor populaţiei şi a investiţiilor, măsurile de austeritate ale gu­ver­nu­lui, exporturi mai mici şi criza europeană.

Pentru că aproximativ 60% din exporturi se duc în zona euro, Olanda este foarte sensibilă la condiţiile economice din uniunea monetară. Exporturile contribuie cu aproape 30% la Produsul Intern Brut.

Activitatea in­dus­trială - în care predomină pro­cesarea alimentelor, pro­ducţia de chimicale, rafinarea petrolului şi utilajele electrice - ge­nerează aproxi­mativ 20% din PIB. Dar serviciile - în principal bancare şi de asigurări, de transport, de logistică şi distribuţie - au un aport normal de peste 50% la veniturile naţionale.

O economie măcinată din interior

Însă băncile nu mai împrumută, iar populaţia nu mai poate cumpăra, ceea ce înseamnă că sectorul comercial şi chiar băncile nu au cui vinde.

Datoria ipotecară este mai mare, valoric, decât economia ţării, unul dintre cele mai ridicate niveluri din zona euro, moştenire a perioadei de două decenii de boom al pieţei imobiliare şi de creştere economică încheiate în 2011, anul în care a început recesiunea.

Perioada de maxim a pieţei imobiliare a fost 1992-2001, când preţurile aproape s-au dublat. Preţurile au continuat să crească după aceea, în medie cu 11%, pe fondul dobânzilor mici. Anul 2011 marchează sfârşitul unei serii de 26 de ani de creştere economică, scrie Thomson Reuters. Între 1996 şi 2001, PIB-ul a avansat în medie cu 3,7% anual, salariile din sectorul privat au urcat cu 3,6% anual, în timp ce inflaţia a fost de doar 2,7%. În aceste condiţii, puterea de cumpărare a crescut substanţial. Însă odată cu criza financiară mondială, sistemul bancar a ajuns în pragul falimentului, iar preţurile proprietăţilor au început să cadă. Noiembrie 2012 marchează al cincilea an de scădere pentru piaţa imobiliară.

În termeni reali, preţurile locuinţelor s-au redus cu 11,4% în cele 12 luni încheiate în noiembrie 2012, potrivit datelor Asociaţiei Olandeze a Agenţilor Imobiliari. Iar scăderea acce­lerează.

Nicio speranţă în viitorul apropiat

"Economia slabă a ţării nu ajută, aprobările de ipoteci sunt în scădere, iar dobânzile ridicate fac imposibilă orice revenire în viitorul apropiat", a explicat un reprezentant al asociaţiei.

Din cele patru mari bănci olandeze, doar Rabobank, cu operaţiuni de creditare în principal în domeniul agricol, n-a avut nevoie de intervenţia statului. ING, cel mai mare creditor, supravieţuieşte cu un bailout de zece miliarde de euro primit în 2008, iar SNS Reaal şi ABN Amro au fost naţionalizate.

Ce e mai rău este că nici banca centrală nu vede îmbunătăţirea situaţiei economice în viitorul apropiat. Instituţia a avertizat chiar că economia este într-o situaţie mai proastă decât s-a crezut iniţial şi anticipează scădere pentru anul acesta.

De asemenea, deficitul bugetar urmează să fie mai mare decât limita de 3% acceptată de UE. Olanda este recunoscută pentru tăria cu care promovează disciplina fiscală.

"Lumea se confruntă cu o criză a capitalismului, nu numai Olanda"

Problemele băncilor europene sunt departe de a fi finalizate, iar criza din Europa nu s-a încheiat, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

El a menţionat că lucrurile s-au îndreptat din vara anului trecut, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a promis că va depune toate eforturile pentru a susţine sistemul bancar european. Dar, deşi pieţele financiare au reacţionat pozitiv, indicatorii financiari revenind pe plus, criza europeană încă arde mocnit.

"Cred că sistemul bancar european este încă în pericol, în suferinţă. Şi trebuie să ţinem seama de faptul că incendiul se răspândeşte. Lumea se confruntă cu o criză a capitalismului, nu numai Olanda", a spus Aurelian Dochia.

Însă capitalismul a mai trecut prin multe crize, dar a găsit mereu o cale, subliniază el.

"Nu prea văd o reală alternativă la capitalism. Capitalismul reprezintă mai mult decât băncile, reprezintă un comportament, comportamentul oamenilor", a mai spus Aurelian Dochia.

Pentru economistul Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, criza este una a suprafinancializării, în condiţiile în care în ultimele două decenii sistemul financiar a căpătat o pondere excesivă în ansamblul economiei.

"Însă este şi o criză a capitalismului, a unui anumit tip de capitalism. Capitalismul nu este un sistem infailibil. Dar fără economie de piaţă nu putem vorbi despre libertatea economică şi prin urmare nici despre libertate politică", a spus el. Criza nu s-a sfârşit şi va mai dura câţiva ani buni până când situaţia se va îmbunătăţi, iar măsurile de austeritate nu vor mai fi necesare, a avertizat Daniel Dăianu, notând că în special pentru ţările din sudul zonei euro se întrevede o perspectivă înceţoşată deoarece "sistemul bancar în întregime este încă bolnav. Urmează o perioadă de cvasistagnare economică", a mai spus Daniel Dăianu.