Un vapor din 1917, un teren de fotbal sătesc şi o fermă de crap cu bălţi secate - printre garanţiile executate de BCR

Autor: Razvan Voican 04.02.2013

BCR, cea mai mare bancă şi una dintre cele mai transparente în procesul de valorificare a garanţiilor aferente creditelor neperformante, se află în situaţia de a scoate la vânzare o navă de transport fluvial de marfă pe nume Amalia construită în 1917, cu lungimea de 80 de metri, pe care ar vrea să obţină suma de 98.000 de euro. Nava nu este atât de deosebită pentru a fi transformată în muzeu, însă ar putea valora ceva ca fier vechi.

BCR are de fapt un miniportofoliu naval pe Dunăre la Drobeta-Turnu-Severin: alături de Amalia îşi aşteaptă cumpărător o altă navă de transport Hera, ceva mai tânără (1963), cu lungime de circa 64 m şi care costă 31.600 de euro, dar şi remorcherul Baziaş (1959), care este executat la preţul de 58.000 de euro. Lista activelor mai neobişnuite scoase la vânzare de BCR include complexul stadionului din comuna Adămuş, judeţul Mureş. Probabil în contul unor datorii ale primăriei locale, banca a luat în stăpânire un teren de fotbal "aproape orizontal", casa de bilete, o sală de popice, trei magazii, dar şi vestiare şi birouri. Preţul de vânzare: 1.203.030 lei.

Şi tot BCR vinde ceea ce a mai rămas dintr-o fermă de crap din judeţul Buzău. Cum era de aşteptat peşte nu mai există de mult, bălţile fiind secate. Şi aşa cum se întâmplă în cazul multor active din zona rurală, toate construcţiile adiacente sunt devastate, fără geamuri, fără uşi şi fără cablurile de alimentare cu electricitate. Banca speră totuşi să obţină 522.389 lei pe fosta fermă.

Desigur, o mare parte din activele executate silit au ajuns în acest stadiu nu din cauza unor eventuale slăbiciuni în evaluările de risc, ci pur şi simplu ca urmare a crizei economice care a lăsat în aer multe planuri de business. BCR are de vânzare circa 140 de proprietăţi industriale şi aproape 100 de spaţii comerciale. Iar acestea sunt numai activele afişate pe portalul specializat al băncii pentru valorificarea garanţiilor executate de la rău-platnici.

Pe lista executărilor silite figurează şi mai multe "urme" ale febrei imobiliare care cuprinsese România în 2007 - 2008. De pildă, banca vrea să vândă scheletul unui bloc de locuinţe de vacanţă din staţiunea Olimp, care ar fi trebuit să aibă zece etaje şi să găzduiască 80 de apartamente. Proprietarii nu au reuşit să realizeze nici un sfert din construcţie, preţul de vânzare fiind de 1.121.110 euro.

Mult mai complicată se arată valorificarea unui activ denumit complexul de locuinţe colective Aurora Residence din Otopeni.

Acesta ar fi trebuit să includă 14 blocuri de locuinţe, însă trei nici nu au fost începute şantierul fiind practic îngheţat din 2008. Suprafaţa totală a complexului este de 14.401 metri pătraţi, preţul de vânzare fiind stabilit la 4.139.690 euro.

Acestea sunt exemple de credite proaste pentru care banca a trebuit să facă provizioane, iar numărul mare al cazurilor de acest tip au antrenat şi pierderile crescânde din ultimii doi ani. Implicit, costurile legate de creditele proaste menţin ridicat preţul finanţărilor pentru împrumuturi noi.

Oricum, calitatea unor active precum cele menţionate, dar şi starea pieţei imobiliare şi activitatea economică generală slabă indică un proces de lungă durată pentru curăţarea portofoliilor bancare şi dificultăţi mari în recuperarea banilor.