Fraţii Pavăl atacă piaţa online după ce vânzările Dedeman au crescut cu 13%, la 540 mil. euro

Autor: Cristi Moga 06.02.2013

Reţeaua de bricolaj Dedeman, deţinută de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl din Bacău, a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 540 de milioane de euro, în creştere cu 13%, consolidânu-şi astfel poziţia de lider al pieţei de profil.

Evoluţia pozitivă a vânzărilor a venit pe fondul extinderii reţelei cu patru magazine noi, în Bistriţa, Slatina, Râmnicu Vâlcea şi Constanţa, în timp ce instabilitatea politică a afectat investiţiile, astfel că piaţa construcţiilor şi retailul de bricolaj au continuat să sufere. Prin intermediul site-ului dedeman.ro, care în reţeaua Facebook are 210.000 de fani, compania va lansa în următoarele săptămâni o platformă de comercializare online, care într-o fază iniţială va acoperi zona oraşului Bacău.

"Ne-am propus să vindem şi noii generaţii, care nu prea vine la magazin, şi sunt produse precum decoraţiunile sau brandurile renumite de electrocasnice care pot fi cumpărate şi online. Deocamdată, acest magazin va fi de suport pentru unităţile tradiţionale, dar considerăm că este un proiect de viitor", a declarat pentru ZF Dragoş Pavăl.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro