Nobili de Zăbala/ de Anca Nastasi

Nu suntem toţi la fel. Unii oameni au responsabilităţi mai mari decât alţii. Pe acest principiu, o familie de conţi izgonită de comunişti s-a întors acasă, în România, la Zăbala, şi se zbate să reconstruiască nu doar moşia străbunicilor, ci şi prosperitatea economică din perioada interbelică pe care familia o asigura în regiune. The Guardian, Financial Times, New York Magazine, CNN traveler au scris despre castelul conţilor din Transilvania, care a reuşit să pună judeţul Covasna pe harta turismului internaţional.

Transilvania. Satul Zăbala. Inconjurat de dealuri si paduri bogate. Dupa 60 de ani de paragina si uitare, castelul din inima satului, construit la 1500, prinde viata. Domnul Gregor Roy Chowdhury de Ulpur, mai nou de Zabala - barbat de vita nobila dintr-o mama contesa transilvaneana si un tata rajah indian.

Parcul de 34 de hectare care inconjoara castelul Mikes e azi atractie turistica. Un observator pentru ursi si salbaticiunile care se aventureaza uneori pana la castel i-au convins mai intai pe straini ca judetul Covasna merita explorat. Acum, lucrurile s-au schimbat.

Contii au amenajat sase camere cu semineu si patina vremii.

Cladirea a fost de la 1900 casa motorului care genera curent electric pentru castel si 4 sate din imprejurimi - pe atunci, in Romania, principala sursa de lumina era inca opaitul. Azi oaspetii contesei pun pret pe bucatele bio ce se servesc la masa, si tocmai de aceea, productia proprie de gaste dolofane se pregateste de taiere.

Iar curtea cu oratanii bibelou si un magar rasfatat e deschisa curiosilor. Contesa Katalin Roy Chowdhury -Mikes e gazda minunata, te invita chiar la o plimbare cu barca pe helesteu. Titlul nobiliar n-o impiedica sa treaca la vasle...contesa e femeie puternica. Amintirile din copilarie sunt inca vii: "Imi amintesc lacul, cum mergeam la plimbare cu bunica pe lacul inghetat. In 1949 a fost ultima oara... Aveam 4 ani, imi aduc aminte cum am fost luati pe sus noaptea, scena asta o mai am in fata ochilor. Au spart usa. Am plecat cu o geanta si asta era tot ce ne ramasese."

Securitatea a izgonit familia. Comunistii au confiscat totul: castel, paduri, lanuri, plus intreaga intreprindere forestiera.

"Bunicul avea 5 gatere - spune si Alexander Roy Chowdhury, conte de Zabala. Construise si o cale ferata inspre padure. Pe vremea aceea avea 600 de angajati. Asta era legatura intre calea ferata mica, si cea principala, asta era facuta el, cladirea inca exista."

Cele cateva fotografii de la 1900, pe care le are azi familia sunt ceea ce au putut salva satenii de furia comunistilor, care au pus totul pe foc. 　

Satenii au ramas fara locuri de munca, iar un an mai tarziu, cand s-au razvratit impotriva colectivizarii, au fost condamnati la munca fortata, la canal. Acolo a ajuns si contesa-mama, dupa ce contele a pierit de inima rea. Contesa Katalina avea 5 ani cand a ramas singura pe lume. A crescut-o o femeie buna dintr-un sat vecin. "Am multe rude care nu mai vor sa se intoarca, din cauza amintirilor urate. Urmatoarea generatie e deobicei cea care vede, cumva, o lume ideala. Unii se intorc, noi suntem printre acestia."

Abia cand a implinit 16 ani, contesa a reusit sa fuga la rude in Austria. S-a intors acasa, in Romania, in fiecare an, impreuna cu fiii ei. "In comunism, veneam aici, copil fiind." "La Oradea, la Arad, aveam acolo rude pe care le vizitam in fiecare an, dar nu veneam niciodata aici, ca oricum nu puteam intra. Mamei mele nu i s-a permis sa intre aici."

Nimeni nu o credea in stare sa recupereze vreodata mostenirea parintilor. Imediat dupa revolutie si-a recapatat cetatenia romana si a cerut restituirea. In 97, macar castelul era din nou al ei. Castelul era pe atunci spital insalubru pentru bolnavi mintal care nu reclamau mizeria. 　

Abia in 2005 a venit solutia. Tanarul conte a crescut in Austria, a studiat la Londra si a venit in Romania ca sa-si scrie teza despre reforma pensiilor romanesti. In 2002 s-a apucat sa renoveze o casa de pe domeniul recastigat - ca sa aiba unde sta.

"Am trait 6 luni dintr-o valiza si mi-am dat seama ca venise Craciunul iar eu tot nu plecasem. Mi-am zis sa mai stau un an, dar deja au trecut 10 ani si sunt tot aici." La fel, fratele sau a venit in Romania, imediat dupa scoala si n-a mai plecat.

Azi, 70 de oameni din sat care erau someri lucreaza pentru conte.

Dar cei mai multi sateni lucreaza la padure.

Contele a adus un specialist din Elvetia, care sa-i invete pe taietorii de lemne cum sa lucreze rapid, eficient si fara varsare de sange.

Familia mai are de recuperat mii de hectare, inca se judeca pentru ele. Contele Alexandru se speteste sa reinvie afacerea forestiera. Dar nu cu lacomie, ci calculat. Si el si fratele sau au copii, vor sa le lase mostenire o padure vie. "In padurea aceasta, trebuie sa taiem cate un copac la fiecare 10 metri, nu poti intra aici cu o masinarie mare. Cand cineva cumpara padure, nu alege o asemenea parcela. Deobicei cumpara o parcela pe care s-o poata defrisa. Acolo intra cu masini uriase, dar distruge terenul."

Anul acesta a plantat 50 de mii de copaci, la anul urmeaza alte 55 de mii.

In plus, cu studentii de la Universitatea Transilvania fac practica si experimente.

Fac statistici, iar peste 2 ani, vor sa convinga autoritatile sa schimbe legea, pentru o exploatare forestiera care sa nu distruga padurile. Banii din lemnul vandut sunt pentru restaurari si actiuni de caritate.

In sat au fost bine primiti - au fost nevoiti sa invete maghiara, iar taranii le-au si maghiarizat numele - ii striga Gergely si Sandor. Dealtfel, contii nu si-au ingradit nici padurea, nici parcul, fiindca n-au vrut sa semene dusmanie printre localnici. Iar oamenii povestesc ca nobilii nu sunt cu nasul pe sus.

"Suntem norocosi, ca legea romana ne-a retrocedat parte din proprietati - declara Gregor Roy Chowdhury, contel de Zabala. Si cred ca daca noi avem mai mult decat vecinul, avem si o responsabilitate - nu fata de vecin, neapărat, dar fata de societate ca intreg si asta incercam sa facem."

In sat mai sunt sceptici, dar mostenitorii contelui Mikes de Zabala sunt convinsi ca in cativa ani vor reusi sa tripleze numarul locurilor de munca pentru sateni. Vor sa repuna pe picioare si herghelia pe care au avut-o strabunii lor: "Am avut o herghelie cu 300 de cai, cam in urma cu 300 de ani, iar familia antrena cai de armata. Vindeam cai Ţarului, sau la Viena, familiei Habsburg, sau in Germania"

Si incet dar sigur castiga respectul si increderea localnicilor:

Vor sa-si reconstruiasca influenta pozitiva in economia zonei, sa ofere locuri de munca stabile si mizeaza doar pe resursele naturale: agricultura, padure, animale si turism.

De cand castelul Mikes si-a deschis portile pentru turisti, au prins si satenii curaj sa deschida pensiuni, altii s-au reapucat de mestesuguri si vand suveniruri.

Contele Gregor isi aminteste ca 6 ani a durat numai procedura de obtinere a cetateniei romane.

Dar nimic nu-i poate intimida - mentalitatea de luptator - spun fratii - e cea mai valoroasa mostenire a lor: "Familia mamei mele a avut 500 de ani de veniri si plcari, au fost adesea lupte intre regii acelor vremuri, au fost turcii, au fost tatarii...

Proprietatea ne-a fost ba luata, ba data inapoi... oameni spanzurati, distrugeri, razboaie, turcii, austriecii, ba una, ba alta, intotdeauna s-a intamplat cate ceva, dar azi sunt aici! Intotdeauna am fost aici, indiferent de razboaie, granite, iar casa e aici, noi suntem aici, intorsi dupa 50 de ani. Acesta-i spiritul nostru. Am fost aici 500 de ani si vom mai fi inca 500 de acum incolo! E patria familiei mele. Familia mea a trait aici de-a lungul secolelor si acesta e motivul pentru care m-am intors."　

Familia mai are un of. Din partea tatalui, nobil indian, izgonit in luptele interetnice si religioase din Bengal, cei 2 conti au de recuperat pamanturile si monumentele de arhitectura de la Ulpur, pe actualul teritoriu al Bangladeshului. 　

Misiunea ii revine generatiei urmatoare.

Nobilii de Zabala vor sa demonstreze ca sunt capabili sa construiasca in Romania.

" Acum e timpul ca generatia tanara, sa ramana in tara. Sa plece ca sa acumuleze experienta, dar re sa se intoarca, pentru ca acum tre sa punem tara in miscare, s+o ridicam! Daca nu facem asta acum, va mai trece inca o generatie, adica va dura din nou 20 de ani pana sa ajungem intr-un punct in care sa putem spune: da, Romania este la nivel european."

Stiu ca proiectul lor e idealist, si ca vor trece generatii pana cand castelul isi va recapata splendoarea, iar afacerea lor de familie va insemna prosperitate in satele dimprejur. Dar sunt siguri ca osteneala merita pe deplin.

Reportaj difuzat de Protv in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 16 decembrie 2012