Un Tartuffe minimalist/ de Radu Constantinescu. GALERIE FOTO

O masă dreptunghiulară de lemn pe care tronează un crucifix, un sfeşnic de alamă înconjurat de câteva statuete cu îngeraşi, şase scaune şi un clopot - iată toată recuzita pe care regizorul şi scenograful Laurian Oniga şi-a ales-o pentru a monta pe scena Teatrului Naţional din Cluj celebrul Tartuffe. Mă grăbesc să fac precizarea că, în acest caz, sintagma consacrată în lumea teatrului, pe scena, este oarecum exagerată. Spectacolul despre care vreau să spun câteva cuvinte, prima premieră a lui 2013, a fost montat nu în Sala Mare a prestigioasei instituţii clujene, ci la subsol, în micul studio Euphorion, acolo unde, de regulă, prind viaţă one-man/ women show-urile sau spectacolele experiment. Dar, de ce nu, până la urmă şi această transpunere scenică a textului lui Molière poate fi considerată un experiment.

În primul rând, datorită caracterului său minimalist pe care îl evocam la începutul acestor rânduri. Fără decoruri, dar cu bogate şi expresive costume de epocă, în subtil contrast cu austeritatea ansamblului, şi cu un discret joc de lumini, tot greul spectacolului rămâne în seama actorilor, care joacă la numai doi metri de spectatori. Regizorul fructifică inspirat acest dezavantaj / avantaj, spectacolul devenind în anumite secvenţe ale sale…interactiv, ca în secvenţa finală, a tulburătorului monolog al lui Tartuffe. În aceste condiţii, pe prim plan se află textul lui Molière, care poate fi savurat în toate detaliile sale.

Pe de altă parte, regizorul încearcă să demonstreze că Tartuffe sau Impostorul nu esteo comedie nevinovată, potenţând fiorul dramatic al textului şi subliniind ideea actualităţii lumii lui Molière. Iată-l, de pildă, pe Monsieur Loyal, mâna dreaptă a lui Tartuffe. În viziunea lui Laurian Oniga, Loyal este un nemilos executor judecătoresc din zilele noastre. Cruzimea exercitată nu prin urlete, ci prin linişte ameninţătoare este mult mai terifiantă, mai înspăimântătoare. De altfel, pe această dimensiune, spectacolul este întru-totul contemporan, aşa cum mărturiseşte regizorul: "Ce se întâmplă la noi acum, aici, e halucinant, dintr-un anumit punct de vedere. Eşecul politicilor, al politicienilor au adus oamenii în situaţii disperate de viaţă, şi-atunci, am devenit un teritoriu foarte propice pentru tartuffi. Ei ne aşteaptă la colţul străzii, ne prind de mână, ne stropesc cu «agheasmă» şi ne creează iluzia unor soluţii miraculoase a căror victimă devenim cu toţii. Nimic mai trist, poate chiar tragic, decât manipularea disperării, a speranţelor, a viselor prin şarlatani impostori. Mai ales atunci când unul din instrumente e chiar biserica."

Din distribuţie, alături de Ovidiu Crişan, excelent în rolul lui Tartuffe, şi Dan Chiorean în Orgon, mai fac parte Irina Wintze, Romina Merei, Ruslan Bârlea, Eva Crişan, Silvius Iorga, Emanuel Petran, Adriana Băilescu şi Miron Maxim. Costumele - Cătălina Chirilă.

*

Piesa Tartuffe a fost reprezentată pentru prima oară la serbările regale din aprilie-mai 1664, dar interzisă imediat de regele Ludovic al XIV-lea, la cererea expresă a episcopului Parisului. Drept compensaţie, Ludovic i-a acordat însă trupei lui Molière titlul de "Troupe du Roi". Un an mai târziu, în speranţa ridicării interdicţiei, Molière a adaugat comediei încă două acte şi intervenţia finală, salvatoare, a regelui care pedepseşte impostorul. Totuşi, piesa nu va mai fi jucată decât în august 1667, fiind însă din nou interzisă a doua zi, recăpătând dreptul de reprezentare abia după cinci ani, în 5 februarie 1669, când spectacolul se va bucura în sfârşit de un extraordinar succes.

Molière a fost excomunicat pentru acest text, mergându-se până într-acolo încât să i se refuze înmormântarea creştinească, fiind îngropat noaptea, pe ascuns. Nu biserica era însă cea pe care Molière o ataca, el însuşi fiind absolvent al unui colegiu iezuit, ci ipocrizia, prostia, tirania minciunii şi a bigotismului.

Fotografii de Nicu Cherciu