Daimler vrea să redevină lider pe segmentul maşinilor de lux prin lansarea a 13 noi modele

Autor: Anca Dumitrescu 07.02.2013

Daimler va lansa 13 noi modele de automobile în următorii opt ani, în cadrul unui plan agresiv de recâştigare a poziţiei de lider în funcţie de vânzările de maşini de lux, cel târziu până în 2020, transmite Bloomberg.

"Am mare încredere că vom redobândi poziţia de lider. În primul rând este vorba de design şi de atractivitatea produselor noastre", a declarat directorul general al grupului, Dieter Zetsche.

Şeful Daimler, al cărui contract ar putea fi prelungit în această lună pe încă cinci ani, are ca obiectiv majorarea veniturilor şi a livrărilor în fiecare din următorii doi ani, prin lansarea unei noi versiuni a sedanului Mercedes clasa E, a modelului coupe cu patru uşi CLA şi a noii versiuni Mercedes clasa S.

Anul trecut, Daimler a lansat versiuni actualizate ale maşinilor Mercedes clasa A şi clasa B.

Grupul va cheltui în următorii doi ani 21 de miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, fabrici şi echipamente, în încercarea de a propulsa Mercedes-Benz de pe poziţia a treia în rândul producătorilor de maşini de lux pe cea de lider de piaţă, înaintea BMW şi Volkswagen.

"Suntem convinşi că avem cel mai puternic brand. Din punct de vedere tehnologic suntem pe prima poziţie", a spus Zetsche.

Grupul anticipează pentru acest an un profit înainte de deducerea taxelor şi dobânzilor similar cu cel din 2012, care a scăzut cu 10%, la 8,1 miliarde de euro.