Parlamentul Australiei cere explicaţii Apple, Microsoft şi Adobe pentru preţurile mari

Autor: Marius Oncu 11.02.2013

Reprezentanţi ai companiilor americane Apple, Microsoft şi Adobe au fost chemaţi pentru a explica în Parlamentul Australiei de ce preţurile la produsele lor sunt mai mari pe piaţa locală decât în alte ţări.



Cele trei companii au primit convocări din partea Comisiei pentru Infrastructură şi Comunicaţii, iar audierile vor fi parte a unei investigaţii în desfăşurare referitoare la disparităţile preţurilor în sectorul IT, scrie portalul TechCrunch.

Investigaţia a fost iniţiată în mai 2012 pentru a analiza "dacă există diferenţe de preţuri la produsele hardware şi software, inclusiv jocuri pentru PC-uri şi console, cărţi în format electronic şi conţinut video, vândute în Australia prin intermediul internetului sau în magazine, comparativ cu SUA, Marea Britanie şi alte pieţe din regiunea Asia-Pacific".

Potrivit unor estimări, preţurile la unele produse ar fi cu până la 60% mai mari decât în SUA, afirmă Ed Husic, membru al Camerei Reprezentanţilor din Australia.