Delta ACM 93 va construi cu 65 milioane lei un complex de agrement acvatic în Craiova

Autor: Mediafax 12.02.2013

Primăria Craiova a atribuit companiei de construcţii Delta ACM 93, deţinută de omul de afaceri Florea Diaconu, un contract de 65 milioane lei (14,7 milioane euro), fără TVA, pentru construcţia unui complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din oraş. Contractul pentru construcţia obiectivului, denumit Craiova Water Park, a fost atribuit la 6 februarie prin licitaţie deschisă pentru preţul cel mai scăzut. Autoritatea contractantă a primit şase oferte pentru acest proiect, estimat iniţial la 65,9 milioane lei. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional.