Băsescu: În mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune

Ziarul Financiar 15.02.2013

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţilor de români din Italia, că, în mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune, ci creştere economică.



"În mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune, ci creştere economică. Sigur, nu atât de mare cât ne-am fi dorit, pentru că s-au micşorat exporturile către ţările din UE, dar în evoluţiile de anul acesta din România putem spera în bine", a afirmat Traian Băsescu.

Fondul Monetar Internaţional estimează că România a avut creştere economică zero în 2012, după un avans al PIB de 2,2% în 2011, iar pentru acest an se aşteaptă la o creştere relativ modestă, în jur de 1,5%, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, în conferinţa de închidere a misiunii, pe 29 ianuarie.

Banca Naţională a României are aceeaşi estimare de creştere economică pentru acest an ca şi Fondul Monetar Internaţional, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.