Spitalul Universitar din Bucureşti are o nouă secţie de Anestezie Terapie Intensivă după investiţii de 800.000 de euro. Galerie foto

Autor: Ioana David 17.02.2013

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, a inaugurat ieri o nouă secţie de Anestezie Terapia Intensivă (ATI) în urma unei investiţii de 800.000 de euro.  

Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătăţii, banii au fost utilizaţi pentru lucrări de reabilitare, înlocuire a instalaţiilor de fluide medicinale, precum şi pentru recompartimentarea şi refacerea circuitelor la standarde UE.  

„Pot spune fără să gresesc că Spitalul Universitar mai are nevoie doar de câteva investiţii pentru a deveni, ceea ce numim noi, conceptul real al spitalului regional de urgenţă”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii.

Ministrul a mai spus că după aprobarea bugetului de către Parlamentul României, va avea în vedere alocarea fondurilor necesare finalizării investiţiei pentru secţia de ATI,  prin achiziţionarea celor 20 de paturi şi a monitoarelor necesare.