Imobilizaţi în subdezvoltare: în 20 de ani gradul de urbanizare al României a avansat cu doar 0,6%. Ridicarea noilor cartiere nu compensează dezastrul din industrie

Nici 1% creştere a urbanizării, în 20 de ani, într-o ţară în care, într-o proporţie covârşitoare, "ru­ralul" are ca atribut sărăcia. "Nu asta este marea problemă (a locui într-o zonă rurală - n.n.). Problema este că locuitorii din ruralul românesc stau extrem de prost la alimentarea cu apă curentă, nu au încălzire centrală, nu au toalete. Totul se reflectă în nivelul de trai, în nivelul de sănătate", spune profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti.

Profesorul Ioan Ianoş de la catedra de Geografie umană şi economică din cadrul Facultăţii de Geografie, Universitatea Bu­cureşti, spune că, în realitate, lucrurile s-au mai schimbat pe ici, pe colo în ultimii 20 de ani, chiar dacă ele nu sunt reflectate de statistici - a crescut numărul de construcţii moderne având caracteristici urbane - acces la canalizare, băi - mai ales în suburban şi periurban (în jurul oraşelor). În aceeaşi vreme, arată el, mai ales sub influenţa unor mofturi politice, o serie de localităţi au devenit "oraşe" fără să aibă niciuna dintre caracteristicile indisolubil asociate urbanului. De aici iluzia că urbanul s-ar fi extins chiar şi foarte puţin (statistica înregistrează cetăţenii care locuiesc în rural sau urban în funcţie de "unitatea administrativ-teritorială" şi nu de facilităţile de care dispun pentru a fi încadrat într-o categorie sau alta).

Din istorie, "civilizaţia" a fost asociată cu mediu urban. Termenul "civilizaţie" (înţeles de noi acum ca ansamblu al experienţelor umane) derivă din latinescul "civis" - cetăţean, locuitor al unui "civitas" - cetate, oraş. Iar "urban" (lat. "urbanus") înseamnă ceea ce ţine de un oraş. Dacă revoluţia franceză a dat un sens nou termenului "cetăţean", istoria economiei nu poate face abstracţie de faptul că bunăstarea şi dezvoltarea unei ţări, a unei regiuni - cu un accent şi mai pronunţat de la revoluţia industrială încoace - s-au clădit în jurul centrelor urbane.

Putem face abstracţie noi, observând datele Statisticii, de regula generală?

"Până la un punct această observaţie (relaţia dintre urbanizare şi gradul de bunăstare - n.n.) este corectă. Dar aici trebuie să ţinem seamă şi de alte aspecte. Din 1990 încoace la noi nu s-au creat locuri de muncă în industrie, dimpotrivă s-au pierdut foarte multe. Acest lucru nu a încurajat migrarea spre centrele urbane, ci o migraţie de revenire (cei plecaţi în mediul urban s-au întors în mediul rural - n.n.) - dar asta nu este decât o parte din poveste. O a doua este cea a oamenilor ceva mai înstăriţi care şi-au constrit case în afara zonelor urbane şi figurează acum ca trăind în mediul rural", spune profesorul Bogdan Murgescu de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, specialist în istoria economiei.

Poate însă această pătură de oameni ceva mai înstăriţi care îşi fac case în zone rurale să ţină amorţit, din '90, procentul de urban şi rural în rândul populaţiei?

Nu întru totul, admite profesorul Mur­gescu: "Îmbătrânirea populaţiei şi mortalitatea ar fi trebuit să răstoarne această piramidă în defavoarea ruralului. Nu se întâmplă şi acest lucru este surprinzător pentru mine. Este nevoie de o analiză fină, care presupune multă muncă brută, dar care să ne arate ce se întâmplă de fapt."

Pentru profesorul Marian Preda, păstrarea aproape neschimbat a procentului de rural şi urban - cel puţin în statistici - are mai multe cauze, iar prima dintre ele este chiar structura de proprietate, ceea ce numim "domiciliul stabil" al unui cetăţean. În România, 90% dintre locuinţe sunt "proprietate personală" - este unul dintre cele mai mari procente înregistrate în Europa (după '90 apartamentele de stat din oraşe au fost vândute chiriaşilor, iar cele de la sate erau oricum proprietate personală). Acest lucru face ca populaţia să fie destul de imobilă statistic. Cum oamenii sunt săraci, este greu să lase o locuinţă proprietate personală, oriunde ar fi ea, şi să se mute cu chirie într-un alt oraş, cu atât mai mult cu cât în oraşe nu sunt prea multe locuri de muncă bine plătite care să le permită să plătească respectiva chirie şi să mai rămână şi cu ceva. Apoi, după '90 industria a căzut şi s-a produs fenomenul migraţiei de revenire, cei veniţi de la sate s-au întors de unde au plecat - fie că au ieşit la pensie şi şi-au lăsat casele copiilor, fie au plecat că nu au mai avut de lucru, iar la ţară viaţa este mai ieftină.

Mai sunt apoi - spune profesorul Preda - cei care muncesc în oraşe, mai ales în construcţii, dar au domiciliul în satele de unde au venit. Urmează cei plecaţi în străinătate (şi din urban, şi din rural, aproape în procente egale), dar pe care nimeni nu i-a şters din registre, iar statistica îi înregistrează ca aparţinând ruralului sau urbanului, ceea ce întăreşte, aparent, caracterul de imobilitate. Nu în ultimul rând, oraşele nu s-au extins - în jurul Bucureştiului s-a construit mult şi, deşi noile ansambluri imobiliare au toate caracteristicile urbanului, sunt înregistrate ca aparţinând ruralului (comunele din jurul Capitalei).

Aşadar, rezumă profesorul Preda: în oraşe nu mai există locuri de muncă precum în trecut, nu există spaţii prea multe pentru construcţii. Dar nu ar fi dramatic dacă totul s-ar reduce la statistici. Grav e că ceea ce numim rural la noi ascunde o realitate dură, o sărăcie cronică. Condiţiile de locuire sunt grele, mai ales în sudul şi estul României. Şi regiunile Bran-Moeciu sau Mogoşoaia sunt zone rurale, dar sunt puţine - restul ruralului se zbate în sărăcie.

"O ţară se dezvoltă începând cu zonele industriale. Zonele industriale din aglomerările urbane atrag populaţia, atrag forţa de muncă, contribuie la dezvoltare. După '90 la noi nu au mai fost astfel de condiţii - dimpotrivă - s-a plecat mult, mai ales din zonele monoin­dustriale. Pentru că, în urban, când nu ai un loc de muncă sau o casă proprietate personală îţi este aproape imposibil să trăieşti. În rural, mai ai o şansă chiar şi cu economia de subzistenţă. De aceea, partea săracă a României a găsit în rural un mai mare suport", spune profesorul Preda.

Şi, dacă aşa stau lucrurile, este clar, între altele, de ce România este săracă şi va continua aşa: nu există aglomerări urbane cu industrie puternică şi care să atragă forţa de muncă din rural. Iar aglomerările urbane nu pot beneficia de aportul forţei de muncă din rural care să le ajute să se extindă, să construiască, să dezvolte, să înflorească. Procentul mare de oameni care trăiesc în zonele rurale nu este decât oglinda unei sărăcii cu şanse reduse de a fi învinsă.