Criza îl ajunge din urmă şi pe Ţiriac, care începe să ridice teme cu ce face guvernul. Dacă ar fi pus întrebări cu ce se întâmplă în jur când afacerile îi mergeau bine, poate toată economia ar fi arătat altfel

Autor: Cristian Hostiuc 24.02.2013

De obicei, cu foarte puţine excepţii, oamenii de afaceri români, care au ceva în spate, au creat branduri şi angajează sute şi mii de oameni nu prea vor să se implice public în politică, nici verbal, nici personal. Au prieteni şi relaţii în toate partidele, preferând să vorbească direct cu ei dacă au o problemă. Poate şi alţii au aceeaşi problemă, dar fiecare să-şi rezolve singur situaţia, nu? Deoarece câteodată au nevoie de cei aflaţi la putere, să răzbească mai repede în hăţişul birocratic al unei administraţii, oamenii de afaceri evită să-şi dea public cu părerea despre cei care sunt la putere, despre cum conduc ei un minister, o agenţie sau rezolvă o situaţie şi într-un final despre cum conduc ţara şi economia. Părerile lor sunt generale, România are nevoie de infrastructură, o fiscalitate favorabilă investiţiilor, adică opinii pe care le găseşti în orice fel de raport şi sunt valabile pentru orice ţară. Cât timp economia a crescut, iar business-urile lor creşteau cu 30-40% şi chiar mai mult pe an, oamenii de afaceri nici nu se uitau în jur, să vadă ce fac cei care conduc statul.

Ce vând, ce privatizează şi cui, ce angajează, ce taie, ce închid, ce rămâne în urma lor, ce personaje politice susţin, cui dau contracte, unde pleacă banii şi la cine, cu ce se prezintă în Europa, cu cine se întâlnesc, ce face economia dincolo de datele macroeconomice. Sunt probleme care sunt pe agenda unui om de afaceri, dar nu public. Dacă businessul meu creşte, ce treabă am eu cu băieţii deştepţi din energie, care au luat peste un miliard de euro, sau cu miliardele de euro care s-au dat pe drumuri paralele cu cel principal doar pentru a mai bifa câţiva kilometri de autostradă. Când s-au privatizat societăţi cu investitori fără un ban în buzunar, dar cu relaţii politice la vârf, niciun om de afaceri nu lua atitudine. Fabrica s-a tăiat demult, au dispărut câteva sute de locuri de muncă, TVA şi impozite la stat, nişte bani pentru consum, iar banii rezultaţi din tăiere au plecat demult din ţară. Dar nu era nicio problemă pentru că economia creştea din alte resurse, din împrumuturi, din banii românilor plecaţi la muncă în afară şi investiţii străine. Criza a întors totul pe dos şi mulţi oameni de afaceri români s-au trezit că le scade peste noapte businessul. La început era criza din America, au urmat tăierile de salarii, apoi a fost criza datoriilor din Europa, iar acum încep să se uite şi la ce e în România. Businessul nu mai creşte automat, chiar dacă indicatorii macroeconomici se stabilizează. Iar Ion Ţiriac vede acest lucru în businessul lui, în auto, în servicii financiare, în consum, în real estate. Cursul e stabil, deficitul bugetar este în parametri, deficitul comercial şi de cont curent sunt sub control şi se finanţează fără probleme, salariile s-au mai reîntregit puţin, dar unde este businessul real, nu macroeconomic?

Ţiriac: România are nevoie în acest moment de viziune pe termen lung, nu de privatizări făcute în graba

Deficitul bugetar redus sau inflaţia destul de mică, de 5% pe an, nu a adus vânzări de maşini mai mari, ci dimpotrivă: piaţa de maşini noi s-a întors cu 12 ani în spate şi nici nu dă semne că şi-ar reveni repede. În real estate vânzările de apartamente noi sunt la pământ, chiar dacă preţurile s-au înjumătăţit. În servicii financiare oamenii rambursează ratele şi nimeni nu se gândeşte să-şi mai facă un nou credit. Sucursalele bancare sunt goale şi nici bancherii nu sunt prea optimişti că cererea îşi va reveni repede. Deja suntem în al cincilea an de criză şi este din ce în ce mai greu chiar şi pentru oamenii de afaceri care au businessuri cât de cât mai solide.

Ţiriac: Companiile de stat nu trebuie ţinute în viaţă cu aspirină; privatizarea cere viziune

O fii România dependentă de Europa, care la rândul ei este dependentă de ce se întâmplă în Statele Unite, dar până una alta suntem dependenţi şi de clasa politică de la Bucureşti, de conducători, înainte de europeni şi americani. Dacă Ion Ţiriac, Şucu, Copos, dacă multinaţionalele şi şefii companiilor mari nu îi întreabă public pe cei de la putere, fie cei actuali, fie cei anteriori, ce au făcut cu banii lor, pe care i-au plătit prin taxe şi impozite, nici nu vor afla de ce nu le merge businessul, de ce nu-şi revine consumul sau de ce nu mai intră oamenii în bănci. Există un moment în businessul propriu care nu depinde de un telefon dat unuia din politică, ca să obţii mai repede o aprobare sau o autorizaţie. Să vinzi mai multe maşini sau mai multe case nu depinde dacă îţi răspunde la telefon Băsescu, Ponta sau cine ştie ce alt ministru. Depinde de cum aceştia administrează o economie pentru toată lumea, nu numai pentru Ţiriac sau oricare alt om de afaceri. Când s-au închis anul trecut fabricile Mechel, trei din patru, şi au plecat în şomaj 4.500 de oameni, niciun om de afaceri nu şi-a rupt hainele de pe el pentru a protesta împotriva acestor închideri. Dar 4.500 de oameni înseamnă mai puţini bani în consum, mai puţine maşini vândute, niciun credit, nicio achiziţie de apartament. Iar acest exemplu îl putem extinde în multe alte zone, unde s-au închis capacităţi industriale, unde privatizările de acum câţiva ani au fost un dezastru. Dintr-o dată Ţiriac se interesează de cum este făcută o privatizare, ce rămâne după ea pentru că începe să îi afecteze direct businessul care nu mai creşte, ci dimpotrivă, scade.

Ţiriac: Criza mai ţine, business-ul scade, dar România rămâne interesantă pentru investiţii

Omul de afaceri spune că dă credit guvernului Ponta, dar se arată mai preocupat de opoziţia politică. Poate că opoziţia ar trebui să fie el cu toată clasa de business şi să reacţioneze nu când îi este afectat direct businessul lui, ci la începuturi, când începe să fie afectat un oraş, o zonă sau un alt domeniu, unde nu este el prezent direct. Când Oltchim strângea datorii peste datorii şi nu-şi plătea facturile la energie, pe niciun om de afaceri nu interesa acest lucru. Când Oltchimul s-a închis, când 3.000 de oameni au fost trimişi acasă, dintr-o dată acest subiect a devenit cap de afiş şi pe agenda oamenilor de afaceri. Când de la 2.500 de lei pe lună, cât avea un muncitor la Oltchim, scazi la 700 de lei, asta înseamnă mai puţină mâncare vândută, mai puţine haine, o reeşalonare la împrumutul luat de la bancă, dacă nu chiar stoparea plăţii ratelor, o maşină în minus la vânzare, tăierea unei asigurări şi lista mai poate continua.

Acest lucru este valabil pentru orice om de afaceri sau pentru orice multinaţională. Nimeni nu este imun la modul cum se administrează economia de către stat. Dacă oamenii de afaceri, dacă investitorii mai mari şi mai mici, dacă marile companii nu au vorbit la timp, nu au luat atitudine când trebuia în privinţa devalizărilor, a abuzurilor politicienilor, a modului cum s-a făcut o privatizare sau alta, a modului cum s-au dat contracte într-un sector sau altul, acum plătesc cu toţii. Inclusiv Ion Ţiriac.