Francezii de la Apa Nova scumpesc iar apa. Bucureştenii au ajuns să plătească cu 70% mai mult decât în urmă cu 15 luni

Autor: Andreea Neferu 25.02.2013

Francezii de la Apa Nova vor majora de la începutul lunii martie tarifele la apă potabilă şi canalizare cu circa 16%, astfel că o familie care consumă 20 de metri cubi de apă pe lună, atât rece, cât şi caldă, va plăti cu 15 lei (3,4 euro) în plus la întreţinere.

Un metru cub de apă potabilă va costa de la 1 martie 5,54 lei, faţă de 4,79 lei înainte de majorare, în timp ce ca­nalizarea se va scumpi de la 1,07 lei/metru cub la 1,82 lei pe metru cub. Majorarea de tarife vine la puţin peste un an după ce apa şi canalizarea s-au mai scumpit cu alte 36 de procente. Practic, dacă la finalul lunii noiembrie 2011, un metru cub de apă potabilă costa 3,23 lei, cu TVA inclusă, în prezent a ajuns să coste 5,54 lei, adică o creştere de aproape 71% faţă de acum 15 luni, potrivit calculelor ZF.

Bucureştenii vor plăti pentru apă cu aproape 50% mai mult decât vecinii din sud, bulgarii. Astfel, în medie în Bulgaria un metru cub de apă potabilă costa la nivelul anului 2012 circa 0,86 euro (3,8 lei), potrivit portalului investbulgaria.com.

Scumpirile de tarife se vor vedea în mod direct şi în cifra de afaceri a companiei Apa Nova. Apa Nova Bucureşti, controlată de grupul francez de utilităţi Veolia Eau, a înregistrat în 2011 afaceri de 116,5 mil. euro şi un profit net de 20,2 mil. euro. Deo­camdată nu au fost anunţate rezultatele financiare pe 2012 ale companiei.

Apa Nova motivează că inflaţia şi devalorizarea leului au generat ajustarea tarifelor de la începutul primăverii. „Ultima ajustare ordinară (tarifele sunt actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de cursul de schimb leu/euro – n. red.) de tarif a fost aplicată în august 2010. De la această dată inflaţia a crescut cu 15,2%, iar cursul de schimb valutar a crescut cu 4,8% în defavoarea leului“, potrivit Apa Nova. O familie de două persoane din Bucureşti care consumă în medie 20 metri cubi de apă potabilă (atât rece, cât şi caldă) lunar va plăti în plus la întreţinere 15 lei (3,4 euro), potrivit calculelor ZF.

Citiţi articolul integral pe zfcorporate.ro