Amenzi de 1,67 milioane lei pentru muncă la negru

Autor: Roxana Alexe 26.02.2013

Amenzi de 1,67 milioane lei pentru muncă la negru au fost aplicate de Inspecţia Muncii (IM) în urma controalelor efectuate între 18 şi 22 februarie, interval în care peste 300 de persoane au fost găsite fără forme legale de angajare, informează IM.  



Potrivit unui comunicat remis marţi MEDIAFAX, controalele au vizat modul în care se respectă prevederile legale din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii sănătăţii în muncă, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 2.775.600 de lei.

Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost date amenzi de 2.222.600 de lei, din care 1.670.000 de lei pentru muncă la negru.

Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare, au fost făcute 13 propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au încălcat legea, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii, din domeniul relaţiilor de muncă, au fost primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, nerespectarea termenului de completare şi transmitere a registrului de evidenţă a salariaţilor la angajare şi alte prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 500/2011, nerespectarea duratei timpului de lucru, lipsa semnăturii salariaţilor pe documentele justificative de plată.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate amenzi în valoare de 553.000 de lei, fiind constatate 2.265 de deficienţe şi aplicate 2.159 de sancţiuni contravenţionale.

"La doi angajatori din judeţele Dolj şi Galaţi au fost oprite echipamente de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare şi s-a dispus sistarea de activitate la un angajator din judeţul Bihor. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 18 evenimente care, în urma cercetărilor vor fi încadrate sau nu, ca fiind accidente de muncă", mai precizează sursa citată.