Băncile americane au realizat anul trecut profituri cumulate de 141,3 miliarde dolari

Autor: Anca Dumitrescu 26.02.2013

Băncile americane au realizat anul trecut profituri nete cumulate de 141,3 miliarde de dolari, a doua mare performanţă din istorie după recordul de 145,2 miliarde de dolari din 2006, potrivit datelor Federal Deposit Insurance, transmite Bloomberg.



În trimestrul al patrulea, profiturile nete cumulate ale băncilor au atins 34,7 miliarde de dolari, fiind în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. Băncile au obţinut în trimestrul al treilea profituri de 37,6 miliarde de dolari.

Repartizarea profiturilor a fost extinsă, 60% dintre bănci raportând creşteri faţă de anul anterior, chiar dacă a avut loc o scădere a marjelor.

Instituţiile financiare au pus deoparte 15,1 miliarde de dolari pentru credite neperformante, în scădere cu 24,6% faţă de 2011.

"Când te uiţi unde eram în urmă cu câţiva ani, progresele realizate sunt semnificative", a declarat preşedintele Federal Deposit Insurance, Martin Gruenberg.

El a avertizat însă că problemele legate de creditele neperformante, băncile în dificultate şi cele falimentare se află încă la un nivel ridicat, iar creşterea creditării şi a veniturilor este lentă.