Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (LX). Cronicarii/ de dr. Alexandru Popescu. GALERIE FOTO

Există în Bucureşti un mic cartier, aflat între Floreasca şi Calea Dorobanţi, care, dat fiind că majoritatea numelor străzilor de aici poartă numele unor cronicari, poate fi numit în felul acesta. Ba chiar una dintre străzi se numeşte chiar Strada Cronicarilor.

Cei mai mulţi dintre aceşti cronicari aparţin începuturilor literaturii istorice româneşti, atât din Muntenia, cât şi din Moldova, fiind adevăraţi deschizători de drumuri în acest domeniu.

Strada Axinte Uricariul şi-a luat numele de la copistul moldovean (1670-1733) care a redactat cronica oficială despre domnia lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).

Strada Naum Râmniceanu păstrează memoria fostului călugăr, istoric şi poet (1771-1839), originar din zona Sibiului, stabilit la Bucureşti, urmând cursurile Academiei de la Sf. Sava şi devenind dascăl şi egumen. În ceea ce priveşte opera sa, este de remarcat faptul că este unul din cei dintâi autori care scriu despre "originea românilor" într-un "Poemation în versuri greceşti". În afară de lucrări istorice, Naum Râmniceanu este şi autorul altor lucrări în versuri, putând fi considerat unul din primii poeţi din spaţiul românesc.

Important pentru istoricul de origine grecească care a dat numele Străzii Dionisie Fotino (1777-1821) este faptul că el a fost unul din cei dintâi autori care a folosit numele de "Dacia" într-o lucrare consacrată "Istoriei sale generale".

În sfârşit, tot în acest "cartier al cronicarilor" se află şi Strada Pitarul Hristache care, în afară de "Istoria faptelor lui Mavroghene Voda şi a răzmiriţei din timpul lui", este şi autorul unor povestiri în versuri, motiv care l-a făcut pe George Călinescu să îl considere "întâiul poet burlesc muntean".

În ceea ce priveşte aspectul urbanistic al acestor străzi, el poartă amprenta schimbărilor prin care a trecut această parte a oraşului, astfel încât, în afara unor "case de cartier", pot fi întâlnite frumoase vile, iar, mai nou, au apărut construcţii moderne care se potrivesc mai mult sau mai puţin peisajului.

Dar există şi alte cartiere ale Bucureştilor în care se află străzi purtând numele unor cărturari ai Evului Mediu românesc. Astfel, în apropierea Străzii Vasile Lascăr, se găseşte

Strada Logofăt Luca Stroici, boier (mare logofăt) de la sfârşitul secolului XVI, care a fost primul dregător care a semnat documentele de cancelarie folosind litere latine. A scris un "Tatăl nostru" în limba română cu litere latine (1593), ceea ce l-a determinat pe Bogdan Petriceicu-Hasdeu să-l numească "părintele filologiei latino-române"^. Pe această stradă, se găseşte Biserica "Popa Chiţu" zidită din temelie în anul 1813 prin strădania preotului cu acest nume cu sprijinul breslei cavafilor (pantofar, cizmar), precum şi câteva imobile cu o reală valoare arhitectonică, deşi nu au fost înscrise în Lista monumentelor istorice.

Nici unele dintre imobilele de pe Strada Mihail Moxa, care a publicat, în 1620, prima lucrare de istorie universală în limba română: De-nceputul lumiei dentâi, nu se găsesc pe Lista menţionată în ciuda faptului că ele datează de la sfârşitul secolului XIX.

Aceeaşi carenţă persistă, după părerea mea, şi în ceea ce priveşte Strada Miron Costin, autorul "Letopiseţului Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace" şi "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor", una din primele lucrări despre originea românilor. Am avut surpriza în cursul documentării pentru această rubrică "să descopăr" pe această stradă din zona Gara de Nord, o serie de case datând din perioada anilor 1890-1900, unele dintre ele frumos restaurate. Această "omisiune" poate fi destul de periculoasă mai ales în eventualitatea în care aceste imobile pot intra în atenţia unor "dezvoltatori", care nu acordă atenţie valorii lor istorice.

Desigur, "piesa de rezistenţă" a Străzii Ion Neculce, autoral "Letopiseţului Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat", precedat de savuroasele file care poartă titlul "O samă de cuvinte", este actualul Colegiu Naţional care îi poartă numele, înfiinţat în 1922.

Dacă, aşa cum am văzut, Cronicarii moldoveni se bucură de o reprezentare corespunzătoare în nomenclatorul străzilor capitalei, ceva mai dezavantajaţi sunt Cronicarii munteni, doar modesta Stradă Radu Popescu (1655-1729)amintind de contribuţia lor. Nu există nici o stradă în Bucureşti care să amintească de rolul politic şi cultural al stolnicului Constantin Cantacuzino, istoric şi om politic…

Cei mai mulţi dintre cărturarii care se încadrează în această categorie se disting prin preocupările lor multiple. Astfel, cel care a dat numele Străzii Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797) a fost poet (lirica sa, predominant erotică, este influenţată de folclor), filolog (autorul celei dintâi gramatici române), istoric (autor al lucrării "Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani"), diplomat. Parcă pentru a respecta condiţia aristocratică a acestui reprezentant al familiei Văcărescu, cu un rol atât de important în viaţa politică şi culturală românească, pe ea se găsesc câteva imobile din categoria "reşedinţelor boiereşti", între care casa care îi poartă numele.

Probabil nu există domeniu al ştiinţelor umaniste şi literaturii în care domnul-cărturar Dimitrie Cantemir (1673-1723) să nu se fi ilustrat. Într-un fel, el urmează tradiţia marilor enciclopedişti ai Renaşterii şi ai timpului său, chiar depăşindu-l în unele direcţii.

Potrivit unei anumite tradiţii, marile personalităţi ale istoriei româneşti s-au bucurat de "privilegiul" ca numele lor să fie imortalizat în denumirea uneia din arterele principale ale Capitalei, astfel încât în Bucureşti există şi un Bulevard Dimitrie Cantemir, unul din cele mai impunătoare ale Capitalei, dar al cărui aspect a fost substanţial modificat prin demolările care au avut loc în zonă în diferite perioade, încă din anii 1960. Singura prezenţă tradiţională în acest spaţiu este aceea a Bisericii Sfântul Spiridon, cea mai mare din Bucureşti, care se poate spune că a supravietuit demolărilor printr-un miracol.