Prima zi a ZF Power Summit ‘13: Schema de sprijin pentru energia verde se reduce la jumătate

Ziarul Financiar 01.03.2013

Ultima formă a proiectului de lege prin care să fie reduse schemele de sprijin pentru energia verde prevede o reducere de la două certificate verzi la eoliene la 1 sau 1,5, de la 3 certificate la 1,4 pentru microhidrocentrale, de la 6 la 3,5 pentru centrale fotovoltaice şi de la 2 certificate la 1,6 pentru biomasă.

De asemenea, proiectul prevede ca nivelul maxim acceptat pe piaţă de tranzacţionare a certificatelor verzi să fie 30 de euro/MW, faţă de 55 de euro/ MW în prezent şi păstrarea minimului garantat la 27 de euro/MW.

În plus, se va introduce o limitare la nivel naţional a numărului maxim de MW produşi din energie verde la 3.500 MW.

O altă deosebire faţă de situaţia din prezent este că se va cere o garanţie financiară pentru proiecte. Noua schemă ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie.

Proiectul prevede, în forma actuală, că nu se aplică retroactiv, dar cel mai probabil limita de preţ pentru certificatele verzi se va aplica şi pentru proiectele deja începute. Miza este uriaşă pentru că sunt investiţii de sute de milioane de euro în acest sector al energiei verzi atât în funcţiune, cât şi în derulare. Consultanţi, bancheri, avocaţi sunt foarte interesaţi de aceste limite, pe lângă companiile de energie propriu- zise.

Un alt subiect de discuţie în prima zi a ZF Power Summit '13 a fost legat de potenţialul energetic deosebit al României şi poziţia favorabilă în comparaţie cu alte state din Europa. Şefii de multinaţionale prezenţi la eveniment, în frunte cu Mariana Gheorghe, directorul Petrom, au subliniat însă că sectorul energetic naţional are nevoie de investiţii imense, arătând de asemenea că este nevoie de stabilitate legislativă.

În prima zi a ZF Power Summit '13 au fost prezenţi 16 directori de multinaţionale, antreprenori din energie, consultanţi şi oficiali din Guvern.

Principalele declaraţii din prima zi a ZF Power Summit '13

  • Mircea Meteş, inginer-şef, Departamentul de tranzacţii energie electrică, Nuclearelectrica

La tranzacţionare, consumatorii trebuie să accepte o variaţie de preţ de la o zi la alta, în timp ce producătorii ar trebui să renunţe la contractele pe termen lung, deşi, la Nuclearelectrica, de exemplu, asta e politica noastră de vânzări. Până acum, chiar şi cu variaţiile în jos ale preţului în piaţa pentru ziua următoare, noi ne-am acoperit costurile. Putem funcţiona în condiţiile actuale de piaţă, dar dacă vrem să chemăm investitori şi să le spun că pot să facă profit, atunci profitul va fi mai mic. Noi credem încă că poate exista interes pentru reactoarele 3 şi 4 şi se vor găsi investitori care să aibă în vedere ceea ce se va întâmpla în următoarele decenii. Dacă va continua construcţia la ele, ele nu se vor pune în funcţiune mai devreme de 2019 şi ar urma să funcţioneze vreo 40 de ani.

Securitatea energiei este ceva pentru care suntem de obicei pregătiţi să plătim. Ar trebui să schimbăm felul în care vedem securitatea energetică şi să nu ne referim numai la partea de furnizare. Energia a jucat un rol foarte important în demisia guvernului din Bulgaria şi celelalte probleme cu care se confruntă acum. Tindem să vedem energia ca o chestiune pur naţională. Viitorul energiei nu aparţine guvernelor şi sistemelor naţionale. Viitorul energiei este foarte internaţionalizat, iar dacă nu vedem asta, vom pierde mulţi bani şi vom dezvolta structuri învechite. Europa de Sud-Est trebuie să aibă o strategie proprie pentru energie regenerabilă. Nu cred că Europa poate avea o strategie la nivel european, deoarece dezvoltarea reţelei este neuniformă. Trebuie să devenim mai interesaţi de eficienţa energiei. Pe nimeni nu interesează subiectul acesta, însă aceasta este cea mai mare resursă energetică pe care o avem. Dezvoltarea unor sisteme pentru o eficienţă mai bună trebuie să fie prioritară. Ea trebuie desfăşurată într-o manieră inteligentă din punct de vedere al politicii.

Sectorul energetic are şansa să fie un factor de creştere economică în România, însă doar dacă vor continua investiţiile în acest domeniu. Toate investiţiile duc la creşterea PIB-ului, la crearea de locuri de muncă, la venituri la bugetul de stat şi duc la atragerea de know-how în România, care are un efect de multiplicare în economie.

Investiţiile de care are nevoie sectorul energetic sunt deosebit de mari pe toate segmentele, de 3 - 4 miliarde de euro pe an în următorii 20 de ani. Anul trecut s-au investit în sectorul energetic sume cuprinse între 2 şi 2,5 mld. euro.

Avem nevoie de predictibilitate şi transparenţă. Nu putem lua decizii majore, precum investiţia de la Nuclearelectrica sau Tarniţa, dacă nu există predictibilitate.

Gazul de şist poate fi un "game-changer" în multe pieţe din lume. Nu îl văd ca o ameninţare, cred că e o opţiune pentru alţi jucători. Ne interesează dezvoltările pe acest segment în România.

Pentru a atrage investiţii e nevoie de liberalizarea pieţelor şi ca promisiunile autorităţilor să fie respectate. Anumite zone au beneficiat de investiţiile locale în energie, în construcţia proiectelor de exemplu, forţa locală de muncă a avut job-uri, dar panourile şi turbinele nu sunt produse în România.

Cea mai mare ameninţare este absenţa investiţiilor în reţelele de transporturi şi distribuţie.

România e o ţară importantă pe harta MOL. Considerăm că are potenţial. Căutăm o cotă de piaţă de 15% până în 2015, extinzând reţeaua locală. În România numărul de maşini per mia de locuitori e 200, comparativ cu 500 în UK, deci ne continuăm strategia.

Cele trei elemente care influenţează preţul combustibilului sunt cotaţiile internaţionale, cursul valutar şi impozitele.

România se află într-o competiţie globală pentru atragerea de investiţii în sectorul de petrol şi gaze. Totalul investiţiilor la nivel global în upstream (explorare şi producţie de petrol şi gaze - n. red.) este de 1.800 mld. dolari în perioada 2011- 2014.

Aproximativ 85% din investiţii merg spre convenţional, ape de mare adâncime, zăcăminte cu porozitate redusă şi gaze de şist.

Piaţa de petrol şi gaze va creşte foarte mult dacă ceea ce se ştie despre prospecţiunile în Marea Neagră se va adeveri. Având gaz, cu siguranţă că pe locul doi văd zona de producere de gaz, care e un domeniu complementar domeniului de vânt. La fiecare MW produs de vânt ne trebuie o rezervă de 0,8 MW.

Într-un parc eolian, partea de investiţie în echipament este de 50-60%. Restul înseamnă fundaţie, drumuri, lucru pentru întreprinderile locale.

Liberalizarea preţului la energie se referă de fapt la o schimbare a felului în care preţurile de generare sunt transferate în facturi. Ea înseamnă reducerea la zero, în timp, a numărului contractelor reglementate astfel încât toată energia să fie cumpărată la preţul pieţei. E o chestiune importantă care trebuie abordată, şi anume faptul că fiecare consumator rezidenţial plăteşte acelaşi preţ.

Constatăm o anumită asimetrie între interesul investitorilor în regenerabile şi interesul investitorilor în alte surse de energie. Majoritatea investitorilor vin pe eolian şi solar. Este greu de înţeles cum e mai ieftin să aduci o turbină din SUA decât să le producem local. Asta este, poate, o dovadă că schema noastră de susţinere este mult prea generoasă.

Dacă nu reuşeşte să vândă microhidrocentralele, pe 26 iunie Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă şi va intra într-un plan de reorganizare pe doi-trei ani.

Pentru Hidroelectrica ar fi o binecuvântare să mai stea în insolvenţă doi-trei ani, pentru că nu ar mai fi ingerinţe politice, iar băieţii deştepţi nu ar reveni cu contractele.

Siguranţa sistemului naţional nu a fost pusă în pericol pentru că răspunde Transelectrica de ea. Anul trecut, per total, România a exportat energie electrică.

Media anuală a fost uşor pe export. Din 1989, în mod constant, consumul în România a scăzut cu aproximativ 40-45% în total.