Statul, cel mai „verde“ jucător: Subvenţii de 400 mil. euro prin „Rabla“ şi 10 mld. euro pentru regenerabile

Autori: Bogdan Alecu , Gabriel Razi , Radu Bostan , Roxana Petrescu 03.03.2013

Statul s-a dovedit până acum cel mai mare suporter al curentului eco în România, fără subvenţiile puse la dispoziţia companiilor sau consumatorilor multe dintre proiectele din acest domeniu neavând şanse de concretizare.

Între 2005 şi 2012 în cadrul programului "Rabla" statul a scos din circulaţie şi a casat aproape 450.000 de autovehicule, sub­ven­ţionând cu peste 400 milioane de euro achi­ziţia a peste 215.000 de maşini noi. Chiar şi aşa, dacă în 2007 vârsta medie a unui autoturism era de 11,2 ani, în 2012 aceasta a ajuns la 13 ani, potrivit calculelor ZF pe baza datelor DRPCIV.

Problema este că tot statul este de vină pen­tru această statistică pentru că efectul rabla a fost aproa­pe anulat de introducerea taxei de poluare, care a încurajat importurile de maşini second-hand.

"Realitatea demonstrează că indiferent de cele mai bune intenţii ale programului «Rabla», trebuie optimizată în primul rând taxa de poluare. Mai mult, noul timbru de mediu nu doar că va susţine îmbătrânirea, ci o va încuraja deoarece taxa se va micşora cu până la 90% pentru maşinile foarte vechi. În acest context, banii cheltuiţi până acum pe programul «Rabla» sunt aruncaţi pur şi simplu pe geam", a subliniat Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia. Noul timbru de mediu care va intra în vigoare la mijlocul lunii martie prevede o creştere a taxei pentru maşinile Euro 3 şi 4, dar o micşorare a taxei cu până la 90% în cazul autoturismelor mai vechi de 10-15 ani. Procentul deţinut de autotu­ris­mele mai noi de doi ani a scăzut semnificativ în ulti­mii şase ani, ajungând de la 23% în 2007, anul de "boom" al pieţei auto locale, la 3% în 2012, po­trivit datelor Direcţiei Regim Permise de Con­ducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Îmbătrânirea parcului auto conduce automat la creşterea poluării, dar afectează şi businessul service-urilor oficiale şi al importatorilor auto pe măsură ce proprietarii de maşini vechi se îndreaptă către service-uri neoficiale.
 

"Subvenţii" de 550 de milioane de euro pentru energia verde

Sectorul auto nu este singurul pe care statul a încercat să-l "înverzească" prin intermediul unor scheme de sprijin. Anul acesta, valoarea sprijinu­lui pus la dispoziţie de statul român pentru pro­ducătorii de energie regenerabilă va ajunge la 550 de milioane de euro, potrivit datelor publicate de Auto­ritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru ca până în 2020 valoarea totală a acestei scheme să fie de peste 10 miliarde de euro.

Citiţi articolul integral pe zfcorporate.ro