Un ambasador american le cere colegilor să nu mai negocieze beţi

Autor: Iulian Anghel 05.03.2013

Într-o şedinţă de luni a Comitetului pentru buget a Naţiunilor Unite, la New York, ambasadorul american delegat pentru administraţie şi reforme Joseph Torsella s-a ridicat în picioare şi şi-a admonestat colegii: “O veche şi sfântă tradiţie la ONU spune că un pic de alcool fluidizează negocierile. Dar nu mai vorbim astăzi de un diplomat care ia un pahar la bar (ci de ceva mult mai grav – n.n.). Propun cu modestie ca sala de negocieri să fie declarată zonă fără stări de ebrietate”.

 


 

Declaraţia ambasadorului, transmisă The Atlantic Wire şi preluată de Le Monde şi alte publicaţii are un aer de snoavă. Dar, potrivit surselor citate, mai mulţi diplomaţi au confirmat - după intervenţia lui Torsella - că la ONU consumul de alcool în cantităţi mari nu este un accident. Unul dintre diplomaţi a susţinut că, în Comisia de buget, negocierile se prelungesc târziu în noapte cu delegaţi vizibil beţi.
 
Un alt diplomat “anonim” şi-a amintit de un coleg (evident anonim) care a venit la negocieri şi s-a prăbuşi la podea“sub efectul alcoolului”.
 
Chiar Torsella a povestit un episod în care un delegat era atât de beat încât a vomitat în sală. Torsella nu a clarificat însă circumstanţele ieşirii sale de luni, când şi-a apostrofat colegii.