100 de milioane de euro pierdute în patru ani din vânzări sub preţul pieţei

Autor: Adrian Cojocar 14.03.2013

Raportul administratorilor judiciari stabileşte pentru prima dată pierderile. Constantin Roibu spune că este „tendenţios“.



Un raport al administratorilor judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a scos la iveală pentru prima dată pierderile cauzate combinatului de vânzări de produse sub preţul pieţei despre care se vorbea de mai mulţi ani, dar care au fost contabilizate abia după ce compania a intrat în insolvenţă la începutul anului.

Aceştia au calculat că paguba rezultată din contractele în pierdere încheiate de conducerea Oltchim în perioada 2009 - 2012 doar pentru jumătate din vânzările combinatului se ridică la 101,5 mil. euro.

De exemplu în 2011 combinatul a vândut polioli (produşi intermediari din care se fabrică spre exemplu spumele poliuretanice - n.red.) la un preţ mediu de 6.836 de lei/tonă, faţă de o cotaţie internaţională -ICIS - de 7.685 lei/tonă. Astfel, la o cantitate de 100.000 de tone vândute compania a pierdut 85 mil. lei (20 mil. euro).

„Nu vinde nimeni la cotaţia ICIS. Acelea sunt nişte cotaţii orientative care arată tendinţele pieţei. Inclusiv când am cumpărat materii prime am făcut-o sub cotaţiile ICIS. Raportul este tenden­ţios“, spune în replică Constantin Roibu.

Există însă cazuri în care preţurile de vânzare au fost chiar mai mici decât costurile de producţie, pierderile raportate la costuri ridicându-se la circa 105 mil. lei (24 mil. euro). „Operaţiunile cu incidenţă suspectă evaluate de administratorul judiciar de la raporturi comerciale în dauna societăţii şi până la investiţii nerentabile se ridică la ordinul a câteva sute de milioane de euro“, a declarat Varujan Vosganian, ministrul economiei.

Administratorii judiciari vorbesc şi de tranzacţii frauduloase care au condus la externalizări de active ale Oltchim, precum şi de achiziţii „umflate“ şi vânzări de produse la preţuri cu până la 50% mai scăzute decât preţurile pieţei.

Achiziţia secţiei de petrochimie a Arpechim este văzută de administratorii judiciari ca un „dar otrăvit“ în situaţia fragilă în care se afla societatea, care a cheltuit 100 mil. euro, dar nu a reuşit să o pună în funcţiune. Investiţiile s-ar putea dovedi însă benefice pentru viitorul proprietar al Oltchim care ar dori să repună în funcţiune producţia de PVC, care generează până la 40% din afacerile combinatului.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro