Transelectrica şi Transgaz vor trece de la Vosganian la Chiţoiu

Autor: Andrei Chirileasa 15.03.2013

Compania de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (simbol bursier TGN) şi compania de transport al energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL) vor trece din subordinea Ministerului Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian, în cea a Ministerului Finanţelor, condus de colegul său liberal Daniel Chiţoiu, potrivit unor surse oficiale.

Procedura este deja trecută în anexele la proiectul de restructurare a Ministerului Finanţelor şi are ca scop alinierea la directivele europene potrivit cărora companiile de transport al energiei trebuie să fie administrate separat de cele de producţie. Proiectul urmează să fie finalizat după care trebuie aprobat de Guvern, astfel că nu se ştie exact data când se va produce transferul.

Ministerul Economiei deţine în prezent 58,7% din Transelectrica, companie cu afaceri de peste 600 mil. euro şi cu o capitalizare de 231 mil. euro. Acţionarii Transelectrica au ales ieri membrii Consiliului de Supraveghere, Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin Pogonaru, primind cele mai multe voturi. Din consiliu mai fac parte Andrei Maioreanu, Ovidiu Artopolescu, Dumitru Pîrvulescu, Adrian Costin, Radu Puchiu şi Radu Bugică.

La Transgaz, participaţia statului este de 73,5%, dar în acest an ar trebui ca statul să vândă pe bursă 15% din acţiuni. Compania a avut anul trecut afaceri de 300 mil. euro, iar capitalizarea bursieră este de 589 mil. euro.