Cum să salvezi bănci cu active de 140 mld. euro când bugetul cipriot are venituri anuale de 13 mld. euro

Au trecut nouă luni de la data de 25 iunie 2012, când Cipru a solicitat oficial ajutorul ţărilor din zona euro pentru a gestiona dificultăţile din sectorul financiar care ameninţau, şi încă mai ameninţă, întreaga economie cipriotă. Sâmbătă, la răsărit, Cipru a ajuns la un acord cu reprezentanţii troicăi (Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană), însă acest acord vine cu măsuri extrem de nepopulare pentru ciprioţi. Cotidianul francez La Tribune face o recapitulare a diferitelor etape parcurse de Cipru în această criză financiară, în contextul în care Cipru este a cincea ţară europeană care solicită un plan de salvare.

2012

• 25 iunie: Ciprul solicită ajutor financiar din partea Uniunii Europene pentru a gestiona pericolele provenite din sectorul financiar. Solicitarea vine după ce două dintre cele mai mari bănci ale sale au înregistrat pierderi cumulate de 4,5 miliarde de euro din cauza planului de salvare a Greciei.

• 8 octombrie: UE solicită Ciprului să accepte rapid un acord asupra planului de salvare financiară propus de troică. Trio-ul FMI/BCE/UE cere în primul rând reducerea cu 15% a salariilor în sectorul public, diminuarea cu 10% a prestaţiilor sociale, reducerea ajutorului de cazare şi a subvenţiilor indexate pe inflaţie, precum şi o nouă creştere a taxei pe valoarea adăugată (TVA).

2013

• 11 ianuarie: Cancelarul german Angela Merkel cere Ciprului să implementeze reformele.

• 13 inuarie: Agenţia de rating Standard & Poor’s pune Ciprul în categoria investiţională „speculativă”, retrogradând ratingul datoriei cipriote pe termen lung cu două trepte, până la nivelul BB(plus). Categoria speculativă grupează debitorii care prezintă riscuri pentru creditori.

• 21 februarie: Directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES) – mecanismul permanent de bailout al zonei euro, Klaus Regling, estimează că Ciprul reprezintă un risc pentru întreaga zonă euro.

• 24 februarie: Nicos Anastasiades, învingătorul din alegerile prezidenţiale, afirmă că prioritatea mandatului său este restaurarea credibilităţii Ciprului.

• 4 martie: Ciprul acceptă, la cererea zonei euro, să facă obiectul unui audit centrat pe spălarea de bani, operaţiune desfăşurată de un cabinet independent.

• 5 martie: Vizită a experţilor troicăi pentru evaluarea situaţiei întreprinderilor semi-publice din Cipru.

• 13 martie: Agenţia de rating Moody’s aşază Ciprul în categoria de risc la împrumuturi. Calificativul ţării este redus la nivelul Baa3, echivalentul calificativului BB(plus) acordat anterior de Standard & Poor’s. A treia mare agenţie de rating, Fitch Ratings, clasează în continuare Ciprul la nivelul BBB-, cea mai slabă categorie posibilă pentru un debitor fiabil.

• 16 martie: Acord cu zona euro şi FMI asupra unui plan de salvare în valoare de maxim 10 mld. euro. În schimb, Ciprul trebuie să aplice o taxă excepţională de 6,75% asupra depozitelor bancare mai mici de 100.000 euro şi o taxă de 9,9% asupra celor mai mari de 100.000 euro, în paralel cu reţinerea la sursă a dobânzilor pentru aceste depozite. Prin aceste măsuri, autorităţile ar obţine în total 5,8 miliarde de euro. Pe lângă aceste taxe, guvernul de la Nicosia trebuie să lanseze un program de privatizări şi să majoreze taxa pe venit de la 10%  - cel mai mic nivel din UE - la 12,5%. Suma necesară pentru salvarea economiei cipriote fusese evaluată la 17 mld. euro.