Depozitele sub 100.000 euro din Cipru ar putea scăpa de taxare

Autor: Ioana Nita 19.03.2013

Miniştrii de finanţe din zona euro au solicitat Ciprului să garanteze depozitele bancare sub 100.000 euro în proporţie de 100% şi să majoreze taxa pentru depozitele care depăşesc acest prag cu scopul de a strânge cele 5,8 miliarde euro necesare pentru a suplimenta bailout-ul din partea uniunii monetare, scrie publicaţia britanică The Telegraph.

"Eurogroup consideră în continuare că sumele mai mici depozitate la bănci ar trebui tratate diferit faţă de sumele mai mari şi reafirmă importanţa garantării în proporţie de 100% a depozitelor sub 100.000 euro. Autorităţile cipriote vor modifica sistemul de taxare într-unul progresiv faţă de ce s-a stabilit pe 16 martie, cu condiţia să continue reducerea pachetului de finanţare şi să nu aibă impact asupra sumei totale a ajutorului financiar de 10 miliarde euro", se arată în declaraţia Eurogroup.

Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez de finanţe şi preşedintele Eurogroup, a reiterat faptul că taxa pe depozitele bancare este o măsură care va fi aplicată o singură dată, iar aceasta, împreună cu ajutorul financiar internaţional, vor fi utilizate pentru a restabili viabilitatea sistemului bancar cipriot şi pentru a asigura stabilitatea financiară din Cipru.

"În absenţa acestei măsuri, Cipru s-ar fi confruntat cu scenarii care ar fi afectat mult mai mult deponenţii", a adăugat Dijsselbloem.