Reportaj Gândul: Americanii de la Bechtel au plecat cu pâinea şi cuţitul. Cu ce au rămas românii

Autor: Marian SULTĂNOIU 20.03.2013

Şantierele Autostrăzii Transilvania sunt pustii. Americanii de la Bechtel spun că nu pot munci neplătiţi şi, în consecinţă, nota de plată a guvernului de la Bucureşti creşte direct proporţional cu lungimea "pauzei de masă".

Românii nu au, nici pe departe, banii pe care americanii ar trebui să-i primească, date fiind clauzele unui contract care i-a scos din minţi, dar i-a băgat în foame pe partenerii lor români, cu toate modificările şi renegocierile ulterioare.

Ultima soluţie: ministrul "Marilor Proiecte", Dan Şova, a hotărât să-şi înceapă activitatea cu rezilierea contractului celui mai mare proiect - Autostrada Transilvania -, şi a anunţat că le va propune asta americanilor, urmând să caute soluţii pentru a nu fi nevoit să plătească despăgubiri de ordinul sutelor de milioane de euro.

Între timp, "oamenii de la Bechtel" au cam părăsit, cu tot cu o parte a flotilei de utilaje, campusul principal al companiei, instalat pe raza comunei Săvădisla-Cluj, sat Vălişoara.

Campusul a fost organizat aici încă din 2004, fiind, de altfel, locul în care, în luna iunie a acelui an, s-a organizat ceremonia oficială de inaugurare a Marii Autostrăzi. Astăzi, au mai rămas în decor câţiva reprezentanţi pentru eventuale intervenţii şi la vreo opt-zece paznici, cu alură de "RoboCop".

Nici punctul de lucru de la Chiribiş-Bihor, deschis pentru tronsonul Suplacu de Barcău - Borş, nu pare să fie mai animat. Nimeni nu ştie ce va fi; cu toţii au o singură certitudine: lucrările în zonă sunt ca şi oprite.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info