Băncile europene vor plăti pentru greşelile lor, iar clienţii trebuie să aleagă cu grijă pe mâna cui îşi lasă economiile pentru că îşi pot pierde banii

Autor: Bogdan Cojocaru 27.03.2013

Spre disperarea pieţelor, noul şef al miniştrilor de finanţe din zona euro olandezul Jeroen Dijssel­bloem a sugerat că programul de salvare a Ciprului care cuprinde lichidarea uneia dintre cele mai mari bănci cipriote şi confiscarea unei părţi de până la 40% din depozitele mari ar trebui considerat un model pentru restul acţiunilor de salvare din zona euro.

Sugestia nu a fost explicită, iar Dijssel­bloem a revenit asupra ideii, dar reacţiile de până acum ale liderilor europeni în faţa crizei arată că orice avertisment, oricât ar fi de ambiguu, trebuie luat în serios. Ca şi în cazul Greciei, în salvarea Ciprului zona euro a încălcat tabuuri, dar de data aceasta unele mai sensibile, iar analiştii se grăbesc să anunţe că teama de Europa împinge inves­titorii spre băncile americane.

„Căutăm un mod de a plasa riscurile acolo unde au fost luate. Băncile ar trebui să se asigure că pot fi lichidate când au probleme. Apoi, ar trebui să fie posibil ca deţinătorii de obligaţiuni şi acţiuni să fie obligaţi să contribuie la salvare. Astfel mer­gem mai departe. Şi abia apoi, poate, s-ar putea ajunge la contribuţia guvernului. Această ordine a fost inversată în ultimii ani“, a afirmat Dijsselbloem, de asemenea, ministru de finanţe al Olandei, într-un program televizat.

Anterior, el a spus că dacă băncile cu probleme nu pot strânge fonduri, „atunci vom discuta cu acţionarii şi creditorii, le vom cere să contribuie la recapitalizarea băncii, şi dacă va fi necesar, ne vom adresa deţinătorilor de depozite negarantate“, scrie Bloomberg.

Presa a reluat şi analizat această remarcă, la care pieţele au reacţionat negativ, apreciind că astfel oficialul stabileşte un posibil model de bailout pentru alte state din zona euro.

Dijsselbloem a revenit asupra ideilor pe contul său de Twitter, spunând că situaţia Ciprului este una specifică.

El a argumentat că nu a folosit cuvântul „model“ („template“ în limba engleză) deorece nu-l cunoştea. Într-adevăr, el n-a folosit acest cuvânt, dar i-a descris sensul.

Actorii mari nu spun nimic la întâmplare

Ieri, Comisia Europeană a transmis că pregăteşte un proiect legislativ prin care de­po­­zitele bancare mari din UE, neaco­perite de garanţia de până la 100.000 de euro pre­văzută de lege, ar putea fi implicate pe viitor în recapitalizarea băncilor aflate în difi­cultate.

Liderii europeni au mai trimis publi­cului mesaje şi avertismente ambigue. În cazul Greciei, de exemplu, ei au exclus la început posibilitatea forţării deţinătorilor privaţi de obligaţiuni elene să suporte pierderi pentru salvarea statului, deşi posibilitatea era vehiculată şi înspăimânta pieţele. Ulterior Grecia a trecut prin cea mai mare restructurare a datoriei din istoria lumii prin implicarea sectorului privat. Oficialii europeni au dat asigurări că Grecia este un caz unic. Acum, în salvarea Ciprului sunt implicaţi cei care deţin depozite mai mari de 100.000 de euro la principalele bănci, Bank of Cyprus şi Laiki. Aceasta din urmă va fi lichidată pentru a se reduce nevoia de finanţare pentru consolidarea sistemului bancar cipriot, care este de şapte ori mai mare decât economia. Pierderile vor fi suportate de acţionari, deponenţi neasi­guraţi şi deţinătorii de obligaţiuni cu priori­tate de plată. Aceasta ar fi prima dată în zona euro când aceşti creditori sunt obligaţi să suporte pierderi.

„Vor jura pe orice că Ciprul este un caz unic, dar tot aşa au făcut şi cu Grecia. Poţi vorbi despre inviolabilitatea depozitelor asigurate (depozitele mai mici de 100.000 de euro sunt asigurate în întreaga UE – n. red.), dar problema este dacă te mai crede cineva“, a spus Charles Goodhart, profesor la London School of Economics.

Teamă în Europa, bucurie în SUA

Analiştii atenţionează că de teama pe care începe să o inspire Europa prin punerea la zid a deponenţilor vor profita băncile ame­ricane. „Este un cadou pentru băncile ameri­ca­ne deoarece liderii au transformat Europa într-o Americă de Sud“, a declarat Dick Bo­ve, analist la Rafferty Capital, referindu-se la fuga capitalului din America de Sud când ţările de pe acest continent s-au confruntat cu propria criză financiară. El a explicat că banii din depozite şi cei ai deţinătorilor de obligaţiuni le asigură băncilor fondurile folosite ulterior pentru creditare şi stimu­larea economiei.

Ed Ponsi, director executiv la Barchetta Capital Management, apreciază că modul în care zona euro soluţionează criza din Cipru poate duce la migrarea capitalului  din Europa în băncile americane.

Tocmai pentru a preveni fuga capitalului parlamentul cipriot a aprobat măsuri restric­tive care vor fi aplicate când băncile se vor redeschide. Acestea sunt închise încă de pe 16 martie pentru a se preveni retragerile masive din depozite. Băncile ar urma să se redeschidă joi. Aplicarea restricţiilor va reprezenta o premieră pentru zona euro, una periculoasă, spun analiştii, deoarece odată implementate, acestea nu vor mai putea fi ridicate.

Ciprul a rămas membru al zonei euro, dar cu drepturi restrânse

Guvernul a asigurat că limitările, care vor privi probabil retragerile, tranzacţiile electronice şi ieşirile de capital din ţară, sunt „foarte temporare“ şi vor dura doar câteva săptămâni.

Restricţiile vor fi aproape imposibil de ridicat deoarece, odată înlăturate, oamenii vor lua cu asalt băncile pentru a-şi retrage economiile, scrie editorialistul Hugo Dixon, de la agenţia Thomson Reuters. Restricţiile ar constitui şi un precedent grav care va face ca aceia care au economii în Spania, Italia, Grecia şi în alte ţări vulnerabile să se teamă că vor fi următorii care vor cădea victime crizei bancare. Teama ar putea fi întărită de anunţul subsidiarei Laiki din Marea Brita­nie, care a atenţionat că depozitele de până la 100.000 de euro sunt protejate de Meca­nismul de Protecţie a Depozitelor din Cipru şi nu de programul similar din Marea Britanie, iar sumele peste acest prag depind de capa­citatea financiară a băncii.

Banca americană JPMorgan a avertizat că restricţiile de capital şi îngheţarea capitalului sunt inevitabile şi „incompatibile cu o uniune monetară“, deoarece limitarea fluxurilor de fonduri înseamnă că un euro păstrat la o bancă din Cipru nu va mai fi văzut ca fiind echivalent cu un euro deţinut în alte ţări din zona euro.

Eficienţa controalelor de capital impuse până acum în alte ţări este discutabilă

Introducerea controalelor de capital în Cipru reprezintă o măsură unică în istoria zonei euro şi arată severitatea crizei care a dus la pierderea încrederii în instituţiile financiare ale ţării, scrie Financial Times (FT).

Criza financiară globală a readus în atenţie rolul controalelor fluxurilor de capital. Într-un raport al FMI publicat în decembrie anul trecut se menţionează că instrumentele temporare ar putea fi eficiente, dar doar în anumite circumstanţe, precum prevenirea bulelor speculative ale activelor financiare şi ale valutelor.

Controlul capitalului se manifestă în general în două moduri, sub forma restricţionării intrărilor de capital, care tind să aibă mai mult succes, şi a ieşirilor de capital, care nu sunt atât de eficiente.

FT a realizat o listă a cazurilor în care mişcările capitalului au fost restricţionate:

1991 – Chile a adoptat o taxă pe intrările de capital pentru a descuraja „banii fierbinţi“ şi pentru a încuraja investiţiile pe termen lung. Guvernele ulterioare nu au fost convinse de eficienţa controalelor de capital şi au renunţat la acestea.

1997 – la apogeul crizei financiare asiatice, Malaiezia a surprins pieţele financiare prin impunerea controalelor privind ieşirile de capital, care au vizat interzicerea tranzacţionării monedei naţionale în afara Malaieziei. De asemenea, străinii nu au avut voie să transfere fonduri în afara ţării timp de un an. Măsurile le-au permis autorităţilor să reducă ratele de dobândă pe plan local fără ca moneda naţională să se deprecieze, precum şi recapitalizarea sectorului bancar.  

2001 – Argentina a limitat retragerile de numerar de la bănci pentru a opri transferul banilor în afara ţării. Decizia a fost luată înainte ca ţara să renunţe la ancorarea monedei naţionale de dolar, măsură care a dus la deprecierea masivă a monedei naţionale. Nesoluţionarea problemelor legate de default-ul de 100 de miliarde de dolari al Argentinei înseamnă că ţara nu are încă acces la pieţele internaţionale.

2008 – Islanda a implementat, având consimţământul FMI, controale valutare care includeau interdicţia tranzacţiilor pe cursul de schimb între rezidenţi şi nonrezidenţi dacă acestea implicau moneda naţională. Măsurile sunt încă în vigoare, iar anularea acestora s-a dovedit a fi dificilă. Însă diferenţa dintre Cipru şi Islanda este că aceasta din urmă are propria monedă naţională. 

2009 – restricţiile din Brazilia menite să oprească intrările masive de capital au ajutat ca realul, moneda naţională, să nu se aprecieze, dar au descurajat investiţiile de portofoliu şi au creat în ochii antreprenorilor imaginea unui stat protecţionist şi intervenţionist. (Ioana Niţă)

 

Biserica ortodoxă a Ciprului ar putea pierde o treime din avere din cauza acordului de salvare a ţării

Biserica ortodoxă, cu o avere estimată la 320 de milioane de euro, ar putea pierde peste 100 de milioane de euro prin acordul de bailout convenit de guvern cu creditorii internaţionali, a declarat arhiepiscopul Chrysostomos, citat de Cyprus Mail.

„Capitalul pe care-l deţinea biserica, de 100 milioane euro, a fost pierdut. Vor fi multe probleme, unii îşi vor pierde locurile de muncă, tot mai mulţi oameni vor avea probleme în a-şi procura alimente, iar Biserica va trebui să aibă grijă de ei“, a spus Chrysostomos.

Biserica ortodoxă este adânc implicată în afacerile statului insular, deţinând participaţii la companii cu activităţi în domenii precum fabricarea băuturilor alcoolice sau imobiliar. Biserica este cel mai mare proprietar de terenuri şi deţine acţiuni la a treia bancă în funcţie de active. În toamna anului trecut, administraţia a tăiat salariile înalţilor prelaţi şi ale preoţilor cu până la 25%, în contextul crizei economice, dar a cruţat remuneraţiile mai mici de 1.500 de euro pe lună. Chrysostomos a promis că va pune averea bisericii, estimată la 320 mil. euro, la dispoziţia statului pentru a ajuta la ieşirea din criză, scrie Le Monde, iar aceasta nu ar fi prima măsură de acest fel. În 1971 arhiepiscopul Makarios a pus la dispoziţia statului 200 de hectare de teren pentru a putea plăti salariile preoţilor. Acordul nu a fost avantajos pentru stat, deoarece 70% din proprietăţi se situează în teritoriile ocupate de turci în 1974. Între 1983 şi 2004 guvernul a plătit 54,5 mil. euro pentru salariile preoţilor, dar din arendarea terenurilor Bisericii nu a primit decât 536.000 de euro.