Lazea, BNR: Românii să-şi facă depozite sub 100.000 de euro

Autor: Claudia Medrega 27.03.2013

Românii ar trebui să nu ţină banii „la saltea“, ci să constituie depozite, dar de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat, iar diferenţa să o plaseze pe piaţa de capital sau în fonduri de pensii, recomandă Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

„Dacă ai mai mult de 100.000 euro, ceea ce foarte puţini au, şi dacă având mai mult de 100.000 euro nu ai buna prevedere de a-i împărţi la 42 de bănci, ai o problemă. Cei care au mai mult de 4,2 mil. euro pot să-şi găsească alte variante alternative, să-i plaseze la bursă, în fondurile de pensii“, a spus Lazea, precizând că vorbeşte în nume personal. Afirmaţia lui a venit în urma întrebării jurnaliştilor dacă va scădea apetitul pentru economisire în urma deciziei legate de sistemul bancar din Cipru.

La nivelul Uniunii Euro-pene depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro.

Potrivit unui proiect legislativ pregătit de Comisia Euro­peană, depozitele bancare mari din UE, neacoperite de garanţia de până la 100.000 de euro prevăzută de lege, ar putea fi implicate pe viitor în recapitalizarea băncilor aflate în dificultate.

În Cipru, deponenţii cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci ar putea înregistra pierderi de 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe.

În România, populaţia avea la sfârşitul anului trecut constituite la cele 32 de bănci participante la schema de garantare depozite în valoare totală de 115,4 mld. lei, conform datelor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare.