Transelectrica: Ar putea să ne dea şi nouă un certificat verde

Autor: Roxana Petrescu 28.03.2013

Transelectrica, transportatorul naţional de energie, spune că o parte din sprijinul acordat pentru energia verde ar putea fi redirecţionat către investiţii în reţea sau în capacităţi de producţie de reglaj, în contextul în care oricum "sub­venţiile" date pentru eoliene sau solare de cele mai multe ori sunt "exportate" pentru achiziţia de echipamente.

"Dacă investitorii în energie regenerabilă tot primesc bani pe care se grăbesc să-i exporte, ar putea să dea un certificat pentru Transelectrica, pentru investiţii în reţea, sau altora pentru investiţii în centrale. Toate sunt spre binele lor, pentru că sistemul este aproape de limită, iar investiţiile necesare se ridică la 600 de milioane de euro. Din păcate nu prea stăm bine cu programul de dezvoltare. Fără investiţii nu vom putea creşte ponderea energiei verzi preluate", a spus ieri Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mesajul dat de Lohan vine în contextul în care de la începutul anului mai mulţi oficali locali, în frunte cu ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă, au anunţat că este necesară reducerea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, mai ales din cauza impactului în facturi.