"Nu am crezut niciodată că România mi se va părea un loc atât de sigur pentru economiile personale"

Autor: Cristian Hostiuc 01.04.2013

Cu business prin Cipru, omul de afaceri Radu Florescu, şeful Cen­trade Saatchi&Saatchi, vede dintr-o dată cu alţi ochi sistemul financiar de la Bucureşti după ce criza din insulă a impus taxarea dură a depozitelor mari.



Situaţia dramatică din Cipru, unde cei care aveau peste 100.000 de euro în bancă pot să piardă până la 60% din bani, naşte foarte multe între­bări legate de sistemele bancare din fiecare ţară şi de modul cum funcţionează Fondul de Garantare a Depozitelor din România în cazul în care s-ar pune aceleaşi probleme.

Eugen Dijmărescu, şeful Fondului de Garantare, nu vede niciun efect de con­tagiune dinspre Cipru spre Româ­nia pentru că la nivel de relaţii inter­banca­re din punctul de vedere al trans­­fe­rurilor de capital aceastea sunt reduse.

El spune că este normal ca lumea să fie îngrijorată şi să pună întrebări legate de garantarea depozitelor. „Este normal să fie aşa şi mesajul meu este ca oamenii să aibă încredere în forţa de reglementare pe care statul român o aplică şi în instituţiile sale, respectiv banca centrală, Ministerul Finanţelor, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Din punctul nostru de vedere, aşa cum arată situaţia pe care o avem de la Direcţia Supraveghere din BNR, în acest moment nu există motiv de îngrijorare.“ În ceea ce priveşte depozitele constituite la Marfin Bank Româ­nia, filială a Cyprus Popular Bank, care va fi lichidată, ele se supun legii române. În ceea ce priveşte deponenţii de la Bank of Cyprus, ei beneficiază de acoperirea pe care o dă fondul cipriot de garantare.

Dijmărescu, fost viceguvernator al BNR, crede că este mult spus că astăzi suntem într-o situaţie tensionată: „Dar desigur suntem într-o situaţie de vigilenţă“. „Trebuie să fim foarte atenţi atunci când ne pronunţăm asupra situaţiei unei bănci sau a alteia, a modului în care interpretăm fenomenele, pentru că oamenii în mod normal sunt sensibili faţă de economiile lor şi sunt tentaţi să dea crezare zvonurilor alarmiste.“ Timp de două decenii pentru oamenii de afaceri cu bani România nu era văzută ca un loc sigur având în vedere toate evenimentele care s-au petrecut. Dar ceea ce s-a întâmplat în Cipru peste noapte le-a schimbat puţin optica.

„Uitându-mă în urmă pot spune foarte sincer că nu am crezut niciodată că Ro­mânia mi se va părea un loc atât de sigur pentru economiile personale“, spune Radu Florescu, directorul executiv (CEO) al companiei de publicitate Cen­trade Saatchi&Saatchi România.