Face 4 milioane de euro pe an din folii pentru solare agricole

Autor: Gabriel Razi 01.04.2013

Omul de afaceri Adrian Prodănel (46 de ani), cunoscut ca unul dintre cei mai mari dealeri BMW de pe piaţa locală, a ajuns să aibă afaceri de 10 mil. euro/an din producţia de mase plastice prin intermediul Prointer­med Piteşti, iar 40% din vânzări sunt acoperite de folia de polietilenă vândută sub brandul Glia.

Acest produs este folosit de producătorii de legume în construcţia de solare, cei mai mari clienţi ai fabricii deţinute de Prodănel fiind fermieri din localităţi precum Matca, Izbiceni sau Poiana Mare. „Magazinul pe care îl deţinem în Matca a vândut anul trecut de 1 milion de euro. În fiecare zonă legumicolă cresc suprafeţele în fiecare an cu 10-15%, sunt unele zone în care suprafeţele de solare cresc şi mai mult, nu rămân pe loc.“

El este unul dintre antreprenorii români care au văzut încă de acum 15 ani potenţialul unui business industrial care să meargă în tandem cu agricultura. Acum miza unei astfel de afaceri este imensă având în vedere că în ultimii cinci ani investiţiile totale ale agricultorilor au fost în medie de 1 miliard de euro anual, potrivit Eurostat.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro