Prima direcţie a restructurării producţiei de energie este moderrnizarea producătorilor scumpi

Autor: Carol Dan 04.04.2013

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, spune că prima direcţie de restructurare a sistemului energetic este adaptarea producătorilor de electricitate scumpi la cerinţele pieţei, obiectiv care poate fi atins prin modernizarea acestor unităţi.



"O primă direcţie este obţinerea unei producţii eficiente (de energie electrică - n.r.) adaptate la cerinţele pieţei. Asta înseamnă retehnologizarea şi modernizarea multor unităţi de producţie. (...) M-a întrebat cineva dacă ştiu ce vreau să fac cu sistemul enegetic. I-am răspus că nu ştiu. Dar vreau să vă spun că ştiu foarte bine. Mulţi se pretind foarte buni în energie, dar din păcate nu au nicio aplicare asupra a ceea ce înseamnă piaţă", a declarat joi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

În urmă cu două zile, într-o conferinţă de presă, Niţă a spus că nu ştie cum trebuie făcută reorganizarea sistemului energetic.

"Planul este acela pe care îl gândim în momentul de faţă, dar nu ştiu să vi-l spun", a afirmat ministrul marţi.

Potrivit lui Niţă, multe unităţi de producţie a electricităţii produc cu costuri ridicate, peste nivelul pieţei, iar pentru integrarea lor în piaţă este nevoie de "un program serios" de modernizare, precum şi de "deschiderea" companiilor de stat pentru investitorii privaţi.

"Avem unităţi care produc peste preţul pieţei, avem nevoie de un program serios să se poată adapta cerinţelor pieţei. Foarte puţini s-au gândit la ce se întâmplă în piaţă, toti s-au gândit cum să nu dea oameni afară. Deschidem unităţile şi capitalului privat şi o deschidere către regionalizara şi internaţionalizarea acestor companii", a spus ministrul.

El a adăugat că o eroare a fost separarea producătorilor de energie pe tipuri de resurse, iar cei care au făcut asta dau lecţii la televizor.

"Marea eroare a fost separarea pe tipuri de resurse. Cei care astăzi ne dau lecţii la TV sunt reponsabili, să vedem cum rezolvă problema", a mai spus Niţă.