Romanian Business Leaders lansează un proiect pentru stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor

Autor: Mădălina Dediu Panaete 05.04.2013

Fundaţia Romanian Business Leaders derulează în această perioadă proiectul „Vreau să fiu antreprenor”, prin care urmăreşte stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor de liceu. Acest program se va desfăşura pe o perioadă de 12 luni şi se adresează elevilor de clasa a X-a şi a XI-a, iar prima sesiune a avut loc ieri la Braşov. Programul va continua la Iaşi pe 18 aprilie, Târgu-Mureş pe 25 aprilie, Cluj-Napoca pe 16 mai, la Timişoara pe 30 mai şi în toamna acestui an la Brăila, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti şi Sibiu. Fundaţia Romanian Business Leaders este condusă de un consiliu director din care fac parte Ioana Filipescu (managing director al Raiffeisen Investment România), Anca Harasim (director executiv al Camerei de Comerţ Americane în România), Mihaela Perianu (antreprenor, CEO al AIMS Human Capital Bucureşti şi Dale Carnegie Training), Andi Dumitrescu (director general GfK România), Mihai Marcu (antreprenor, preşedinte MedLife), Felix Pătrăşcanu (antreprenor, fondator FAN Courier), dar şi alţii.