Cadavru mumificat găsit într-un canal din apropierea Muzeului Antipa

Autor: Andrei Dumitrescu 09.04.2013

Un cadavru mumificat a fost descoperit, marţi, de lucrătorii RADET, într-un canal situat între Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, au spus oficiali din Poliţia Capitalei.



Potrivit surselor citate, cadavrul mumificat a fost găsit în jurul orei 10.00, de o echipă a RADET care a coborât în canal pentru reparaţii.

Angajaţii RADET au sunat la numărul de urgenţă 112, iar poliţiştii Serviciului Omoruri au deschis o anchetă, în condiţiile în care, până la efectuarea necropsiei, care va indica dacă este vorba despre o posibilă crimă, incidentul va fi tratat drept "moarte suspectă".

Conform anchetatorilor, la faţa locului nu s-a putut stabili sexul persoanei decedate, deoarece cadavrul este mumificat.