Facebook Home pentru Android riscă să erodeze profitul Google

Autor: Andreea Anghel 10.04.2013

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a lansat săptămâna trecută Facebook Home, o „familie“ de aplicaţii care trimite Facebook în centrul telefoanelor care folosesc Android, scrie revista americană Wired. Lansarea nu a fost tocmai o surpriză, în contextul în care toată lumea ştia că Mark Zuckerberg (foto, la lansarea Facebook Home), creatorul reţelei de socializare, şi echipa lui lucrau în vederea „acaparării“ sistemului de operare Android, punându-şi amprenta pe experienţa mobilă a fiecărui utilizator. Noua aplicaţie Facebook, concepută în aşa fel încât să încânte utilizatorii, reprezintă o schimbare importantă în tehnologia dispozitivelor mobile. Facebook Home reprezintă un nou tip de platformă software care se poziţionează între sistemele de operare şi aplicaţii, este un sistem de operare bazat pe aplicaţii, o nouă tehnologie care va reprezenta viitorul.  Facebook Home este cea mai bine realizată familie de aplicaţii de până acum, care îi furnizează sistemului de operare Google o nouă interfaţă şi noi aplicaţii folositoare pentru socializare, în acelaşi timp având o compatibilitate perfectă cu aplicaţiile Android, inclusiv cele diponibile în Google Play. Facebook Home este dovada care arată că o platformă realizată pentru dispozitivele mobile se poate adapta unei audienţe specifice sau unui anumit context, scrie wired.com. Aplicaţia Facebook Home nu este însă singura de acest gen. Tableta Kindle Fire a retailerului online american Amazon conţine probabil cea mai remarcabilă suită de aplicaţii adaptate de către inginerii Amazon. Programatorii au dezvoltat de asemenea astfel de aplicaţii adaptate unor nevoi speciale şi pentru dispozitivele care folosesc sistemul de operare iOS, un sistem mai puţin adaptabil faţă de Android. Pe măsură ce familiile de aplicaţii se vor extinde şi se vor îmbunătăţi vor ajuta la o mai bună satisfacere a nevoilor utilizatorilor Android şi iOS care vor putea avea parte de experienţe adaptate propriilor dorinţe. De asemenea, creatorii de aplicaţii vor căştiga pe viitor aceelaşi statut cu al producătorilor de sisteme de operare.

Kindle Fire, mai mult decât Facebook Home a mers până la a scoate din sistemul de operare Google, magazinul Google Play, browser-ul de internet Google şi contul de e-mail Google, înlocuindu-le cu aplicaţiile similare ale companiei Amazon.

Totuşi, Facebook Home operează cele mai multe schimbări pe baza sistemului de operare Android. Mai exact, multe dintre aplicaţiile Andorid sunt lăsate în spate, la o distanţă de câteva click-uri de ecranul principal, ceea ce le face să fie mai puţin vizibile şi prin urmare poate chiar deloc descoperite de utilizator. În schimb, conţinutul Facebook şi chiar reclamele de pe Facebook vor apărea în prim-plan chiar şi atunci când utilizatorul are telefonul sau tableta blocate.

Acest tip de aplicaţii pot eroda veniturile Google, care oferă sistemul de operare Android gratuit cu toate că investeşte mult în dezvoltarea lui. Aplicaţiile, precum Google Maps, Gmail sau Chrome sunt cele de pe urma cărora Google obţine bani, prin intermediul reclamelor afişate,  scrie wired.com.

Cu toate acestea, dacă acest tip de aplicaţii va intra într-un conflict evident cu interesele producătorilor de telefoane mobile, ele ar putea să fie interzise, ca în cazul Apple care a încercat să blocheze anumite aplicaţii Google pe magazinul iOS.